Celule de februarie II

Se scurg din ceruri
Vorbe-nfrigurate,
E aproape Marte,
Dar primăvara e departe.

Se scurg din ceruri,
Albe coroane
E-aproape Marte,
Îngheţ, în felinarul de aproape...

Celule de februarie

Frig
E rece-n glas şi în vise,
Închise.
Trist
Se scurge in cer neaua,
Mai albă.
Fulg
Se învârte din cerul gri,
Şi se izbeşte.
Lovit
Citesc melancoli,
Prin ferestre.

Neînțelegere

Asasin și stupid mă închin,
În fața unui închipuit
destin.
Așezat cu fața în josul
vremii,
Culeg roadele durerii.
Pur e cel ce nu-i
pătat
încă de-al lumii păcat.
Din nimicul absolut s-a desprins,
am zis,
Întins în josul timpului,
scurgerea sângerie
a vinului.

Un vis.

Trecuse de ora amiezii dogoritoare...
Asfaltul era inca incins si mirosea..dar eu ma plimbam agale, pe dale.
Am deschis timid ca deobicei usa pub-ului si pret de cateva clipe nu am vazut decat niste contururi, pana ce ochii mi s-au obisnuit cu intuneriul incaperii. Muzica nu se auzea prea tare, dar era probabil vreo balada rock romaneasca din timpuri stravechi.
M-am asezat la prima masa libera din fata mea, nu faceam mofturi la locuri. Chelnerita s-a apropiat plictisita de mine...
- Ceau. Cu ce te servesc?
...Trasaturile fetei ii erau bine accentuate, parul lung, saten in valuri, ii era stingherit de stransoarea unui elastic jerpelit ce-l tinea strans intr-o coada. Mainile ii erau albe si scriau nervos intr-un carnetel de note, sau poate o agenda mai veche, miniaturala, cu un pix albastru cu pasta, de genul celor cu 1 leu de la magazinele chinezesti. La picioarele scaunului era trantit si singur un rucsac military-style.
- Sa va aduc un meniu? S-a interpus chelnerita intre ochii mei si imaginea pe care tocmai o decriptam.
- Nu. O cafea cu lapte fara zahar e de ajuns.
... Se vedea concentrat pe randurile ce curgeau din varful pixului, tragand din cand in cand, absent, din tigara ce-i fumega dintre buze. Fumul se impletea armonois cu aburii cafelei fierbintii ce se intindea linistita intr-o ceasca la amrginea mesei. O cafea fierbinte intr-o zi torida de vara si doi ochi albastri. Doi ochi albastri ce s-au ridicat ganditori din refelxia foii mazgalite si au privit intr-ubn punct imaginar, aflat undeva in spatele peretelui ce se sprijinea de fundatie langa masa mea... O clipa s-au abatut din necunoascut si atunci i-am furat...
... Avea un cort cumparat de cativa ani, dar aflat intr-o stare exceptionala, se vedea ca nu-i trecusera prea multe ploi pe sub nas. Am luat si cortul impreuna cu cei doi rucsaci mari si plini, in mare parte cu pachete de Kent si doze de Tuborg, cateva haine si niste conserve, doua-trei carti, i-am pus in spate si am coborat amandoi din tramvaiul 3R la statia de langa gara. Caserita ne-a privit un pic sictirita cand am cerut 2 bilete pentru primul personal care pleaca din gara. Cand am urcat in vagon ne-a intampinat mirosul acea jegos, vechi, melancolic si plin de aventuri din CFR, care spunea iar si iar mii de povesti...
... Era deja seara cand am calcat, stramb cei drept (ceea ce mi-a provocat o durere de glezna pentru 2-3 zile), pe peronul din halta. Plamanii mi-au fost violati de aerul curat, crud si imbibat cu mirosul rasinii coniferelor. Jur imprejur erau doveziile erogenezei alipne, asa ca am luat-o linistit, la pas, pe cararuie. Apoi am inceput sa urcam, sa urcam in timp ce aerul zgarcit la altitudinea aceia, se racea si se rarefia si... nu am mai coborat niciodata.

Cuvinte scrise la beţie pline de nonsensuri şi aberaţii II

Lăsaţi-mă nebun în lumea mea. Luaţi-vă ţara şi lumea şi terra şi tot ce vrea pizda voastră. Luaţi-vă găurile negre din suflet în spinare şi mere-ţi pe ele călare. Călăriţi-le până în Singapore sau Athos că tot o laie e. Tot o ceată de netrebnici şi imbecili suntem. Luaţi-vă gîndurile aurite îngrăditre de piscinte şi zbraţi cu elicopterele voastre până în străfundurile subconştinţei. Asupriţi-vă dorinţele. Sentimentele. Grija. la nesfârşit. Asasinaţi-vă omenia. Distrugeţi visul din voi. Mutilaţi-vă. Mă jur că nu-mi mai pasă. Lasă. Să vă iubească viaţa ca o curvă grasă şi libidinoasă. Sfăşiaţi-vă jos aripile dacă vreţi să vă scăldaţi în noroi şi flegmă la nesfârşi. Ăsta-i iadul infinit. Să devi un ipocrit prins în spiţele propriei rotiţe mecanice, creată inventată, studiată, declanşată de mâna ta dreaptă. Tăiaţi-vă elanul, lăsa-ţi deoparte planul. Să se ducă toate unde or fi ştiind şi voi deveniţi mai imbecili decât nişte copii. Nişte sugari, dar nu de sfârcuri ce de clişee gîndite de alţii pentru mintea voastră. Ignoranţilor. Daţi-vă cu capul de pereţi să vă informaţi că mai şi doare. Păcătoşilor. Rugaţi-vă să vă doriţi ce nu aveţi nevoie, să trăiţi doar cu televizorul, berea şi prezervativele sparte. Să vă mutaţi curul din ce în ce mai mare între maşini şi calculatoare. Să fiţi păziţi de încălzirea globală ce v-ar topi slănina ce vă umple cutia craniană în locul a ceea ce oameni peşterilor foloseau şi-l nmeau creier.
Temeţi-vă de frica pe care v-aţi creat-o. De lumea pe care v-o proietaţi. De distrugerea pe care i-aţi programat-o. Omorâţi viaţa pe care v-aţi chinuit atâta să o băgaţi în voi.

"ceva dragut"

Mi-am propus sa scriu ceva dragut, ceva asa, roz si pufos, si plin de floricele ;i auriu, cu stelute mici albe si inimioare...
Pe dracu'...
Adica sunt nervoasa la culme. Si crede-ma. Am multe motive.
Primul ar fi ca tocmai am observat că nu am pus diacritice în prima parte a textului. Sorry.
Alt motiv ar fi faptul ca nu's băiat. Urăsc să fiu fată. Serios. M-am săturat de chestia asta până peste cap. Pe lângă dezavantajele de ordin fiziologic (dureri menstruale, adio pipi don picioare, epilare dacă nu vrei să se uite lumea la tine ca la zoo), vin cele de ordin sentimental/psihologic/mental sau cum vrei să o iei. Adică fetele plâng! De ce plâng fetele! Plâng din orice tâmpenie! Degradează însăşi natura plânsului. Băieţii plâng de circa 2 ori în viaţă (cu mici excepţii), când se despart de prima lor iubită şi când îşi îngroapă mama. Adică plâng cu un motiv. Un motiv adevărat. De asemenea băieţii sunt competitivi, foarte competitivi, dar joacă cinstit, nu-şi scot din joc adversarii prin bârfe nefondate. Băieţii ştiu să facă bani din orice, ştiu să meşterească, câştigă milioane de euro dacă se apucă de fotbal. Băieţii folosesc doar jumătate din timpul necesar unei fete pentru a obţine aceiaşi bicepşi. Băieţii nu trebuie să poarte bustiere când aleargă, findcă nu le flutură nimic. Nu trebuie să-şi vopsească nici unghiile, nici părul, nici să poarte tocuri de doăşi' de centimetri. Şi aşa mai departe.
Totuşi sunt nişte excroci. NU TOŢI! Unii dintre ei, dar din păcate marea majoritate dintre cei pe care i-am întâlnit. Aceia care preferă să joace WOW decât să bea o bere, aceia care au impresia că nu trăiesc dacă nu fumează nişte iarbă, aceia care se îmbată din două pahare şi vomită ca nişte porci. Şi ultimii, dar de loc cei din urmă, afemeiaţii, care se împart în două categorii, afemeiaţi care te fac să te simţi fericită şi afemeiaţi care te fac curvă. Cei care sunt galanţi şi curtenitori, până şi cu femeia de servici şi cei care fut tot ce prind într-un club. Băieţi care vorbesc mult, mult, foarte mult despre ei şi cu precădere despre "cuceririle" lor. Băieţii care se scuză când nu au erecţie sau când "se termină" prea repede, de parcă ar fi săvârşit un păcat capital.
La fel ca şi Dante, în cele mai adânci străfunduri ale Infernului i-aş arunca pe trădători. Acele persoane în care ai investit mult. Nu bani, da, dacă îi aveai, probabil îi investeai şi p'ăia. Persoane în care ai investit sentimente, mai rău, vise. Persoane pe care pur şi simplu le-ai crezut. În care pur şi simplu ai crezut. Şi ca la un joc de noroc, ai dat tot, tot. Ok, că apoi te-au aruncat, că te-au ignorat, n-ai ce să le faci, dragoste cu forţa nu se poate, ai plecat capul ai regretat şi ai mers mai departe. Asta e. Dar când s-au întors şi au pretins să distrugă şi ce nu îi privea. Şă distrugă ce ai reuşit să creezi pe ruinele lăsate de ei, asta a fost de-a dreptul un ciocan în cap. Topor chiar, când s-au milogit în faţa ta, ţi-au cerut îndurare, le-ai dat-o şi te-au "lucrat" pe la spate mai rău decât într-un film porno de 5$.
Îi mai urăsc şi pe Zburători, ce te ademenesc cu vorbe întortocheate şi surâsuri încadrate de gropiţe. Ei nu promit, nu cer, dar după ce-ţi dezvăluie privirea te simţi dator să le oferi. Îi urăsc pe nesiguri, complexaţi până în măduva oaselor, care aruncă cu noroi în ceilalţi, doar pentru a nu risca să fie ei pătaţi. Care pretind că ştiu cerul şi pot marea, dar defapt se lasă muşcaţi de primul păianjen. Cei care n-au încredere în oamenii care-i cred, în oamenii care ar fi gata să-i ia cu ei în lumea lor, ci îşi pleacă supuşi, urechile şi creierul către vorbe de prisos. cei pentru care dreptatea lor e mai mare decât oricare altă dreptate din lume.
Aşadar, am scris ceva foarte drăguţ. Am descris urmele calde ale ghiarelor ce mi-au străpuns sufletul şi carnea. Dar nu-i voi uita niciodată pe amicii, cei pe care-i poţi chema la o bere, cei care te primesc cu plăcere în echipa lor de forbal, cei care nu se ruşinează să-ţi mărturisească că încă "n-au făcut-o" şi că tocmai s-au îndrăgostit de colega din a treia bancă, care ar ieşi oricând la un concert şi ar merge cu cortul la munte. În cinstea lor, să bem!

Re...

Permite-mi să-mi iau aripile din dulap,
Să-mi scot visele de sub pat,
Să-mi pregătesc ochii pentru o altă călătorie,
S-ascult făclia.

Lasă-mă să-mi reciclez ideeile,
Să-mi adăpostesc timpul vagabond,
Trebuie s-aştept să-ncolţească clipele,
Şi-o să-mi reîncarnez dorinţele.

Eşti gata?
Ia-mă de mână,
Păşeşte atent,căci nu ai armură...

Tăcere!

Încă aş mai putea scrie,
Cuvinte, cuvinte o mie,
Le-aş suipa, le-aş trânti de pereţi
Să se sfarme,
În cioburi, fulgi şi rame,
Nu pot să tac,
Mă dor cuvintele pe creier,
Haotic,
Se-nvârte-o horă moartă-n
Jurul meu,
O nebunie de-un minut,
Cuvinte,
Se-nvârt,
Sunt suliţă şi scut.

Picuri de sânge

Mă simt ciudat,
Sângele îmi musteşte încă de păcat,
Sunt totuşi bucuros,
Căci am ales s-aleg ceea ce-a fost.
Mă simt pătat şi totuşi liber,
Dar tot mă rătăcesc şi sper,
E-o farsă-a vieţii,
I-atât de dulce,
Un strop din pelinul ei
Mi-ajunge.

Un ultim joc

Un ultim joc,
Murdar, de noroc,
Dorinţa-i dictator suprem,
Şi frigul din oase trişorul.
Un ultim joc,
La atât te chem,
Poate,
La acestă mână,
Eu sunt învingătorul.

Vise,ţeluri,idealuri...

Gânduri, în rânduri dezordonate,
Se-adună toate
Blestemate!
Suflu, chinuitor şi arid,
Pe gât alunecă încet
Ca un acid.
Durerea răzbate din măduvă,
Se răspândeşte-n sânge,
Îmi invadează creierul.
Golit din nou de tot ce am,
Sărman de vise,
În culise mai creez
Idealuri!.

Urlu,
Si încă mai cred că el
Poate mă aude,
Sunt cuvinte fără rând,
În sufletul meu este doar scrum si fum.

Alerg,
Şi încă mai sper că pot ajunge
La marginea lumii,
Sunt vise fără astâmpăr,iar
În sufletul meu este doar scrum şi fum.

Visez,
Căci visul e ultimul dar,
Ce mi-a rămas,
Mă încăpăţânez în prostie şi,
În sufletul meu este doar scum şi fum.

Ceva de buzunar

Dezorientat,
Un gând se plimbă pe tavan,
Dar e în van,
S-a dus aproape-un an.

Nehotărât,
Fuge pe-un câmp un balaur,
De aur,
Dar se topeşte-n cântecul de graur.

Tristă,
Se-aruncă-n vale-o apă,
E udă toată,
Şi cade şi fuge-nceată.

aproape

Alerg în şosete pe autostrada viselor fără pereche, de sus îmi zâmbeşte nebună doar luna, jumate', că-n clendar i-aproape noiembrie, aproape....
Atât de aproape am fost, ne despărţeau câteva şoapte, aproape...
M-alint pe străzi cu fagure şi felinare, lucruri banale îmi ies în cale, precum tramvaie, abc-uri,taxatoare de parcare. Nu mă mai zgâriaţi pe urechi cu vobe deşarte! Îmi sângerează timpanul şi pe limbă simt lacrimi aproape la fel de amare ca pelinul, aproape...
Pasul întortocheat şi ochiul derutat, dar visul limpede, agăţat în minte nimic nu-l sfarmă, nu-l deşartă din covata gândurilor, a timpului şi a simţurilor. Calc pe parchetul străzii fără margini, în mine ţin încă ascunse imagini, nu prea se văd, ci doar le simţi, aproape...
Acum mă mint să scap, mă detaşez şi zic că-s aproape departe, aproape...

Din copilărie (II)...

Cobor pe-o fâşie de lună pe mal de mare şi mă spăl cu stele pe picioare. Am coborât ca să observ, cum migrează oceanul, cum norii mângăie nisipul.
Închid ochii şi văd lumină, şi scot pe nări basme şi fluturi. Ating cu palma o piatră albastră şi în dată se sfarmă şi zboară cât colo în trap un pur sânge arab. Înot în munţii şi urc pe mare, mă scald în raze bine rumenite de soare.
O frunză se ridică şi zboară încet spre creangă, se anină şi fulgi din pămnt se cern spre cer. Un colţ de lună mă mângie pe obraz, îi zâmbesc şi pe ochi îmi ies nuferi albi.
Nimic nu-i real, e-o fantezie, aventură ca viaţa în sine. Există zâne şi stele , pe pleoapă adorm şiraguri de mărgele, există inorogi şi pheonix şi iele, totui real în minte şi-n vene.