Mai a poi

Mi-e interzisă iubirea, şi viaţa liniştită,
Mi-e interzisă pacea şi odihna,
Şi moartea iminentă.

Dopată mi-e mintea de ura lumi,
Şi ochii mi-s crispaţi de scârbă,
Prin vene-mi curge astenie.

Mi-e interzisă, răcoarea dimineţi
Şi ninsoarea din decembrie.

Mi-au dat povară singurătatea,
Şi mintea-ngândurată,neostoită.
M-au lăsat în jeg într-o haltă
Într-un colţ de lume hăituită.

Ziua Vrajitoarelor

Din tumoarea morbidă a nopţii se desluşesc umbre.
Mai sus de sursurul apei contururile dictează o colină.Selena pârguieşte lent umbrele, dar corneea filtrează deja imagini şi mintea-mi le decodifică.
Mai sus de sursurul apei contururile dictează o colină şi pe colină trei trupuri. Zbârcite de vânt în patru zări le atârnă zdrenţele şi urlet e fiare diavoleşti le zbârceşte grumazul.
Mai sus de sursurul apei contururile dictează o colină şi sub ea, împuţind cu carnea labelor lor râncede, trei trupuri trezesc unde acvatice. Şi vântul rece le împrăştie zdrenţele şi fărâme din ele se dezbină şi aleargă-n văzduh şi mugete de vaci trosnesc în ritm de toacă din gâtul lor mut.
Mai sus e sursurul apei şi spre mine se dejghină o mână apucată de epilepsie cu gheare inegale şi ghemotoace de sânge şi păr dedesubt, neagră ca funinginea-n ianuarie, şi-o babă 'naltă de capul i se bagă în lumina gângurie a lunii şi-n urma ei se pierd prin tufişuri în cârlionţuri de mucegaiuri şi hoituri izvoare de viermării alte două diavole care cu colţii de fiară râcâie scoarţa şi scot râmele din ţărână.
Departe e sursurul apei, departe-i lumina selenei, şi gheara de sânge cu gust de uree îmi străpunge îndemânatic pleoapa...

Alb şi negru

Noi,
Care mai visăm
La aburi fluturaţi prin cioburi.

Strigaţi de durere
Mâncători de hoituri.

Noi,
Care am dezvoltat
Plânsul abisal cu lacrimi chilimbar.

Urlaţi în cenuşă,
Devoratori de scânduri.

Noi,
Căutăm înţelesuri,
În tăcerea dintre rânduri.

Orbiţi fiţi de cerneala,
Semnelor caligrafice.

Aproape iarna...

Perechi de oameni
Grupuri,
Solitari.
Strivesc sub tălpi
Frunzele de toamnă.

Copil rătăcit ruginiu,
Cu pene negre.

Capete goale trase-n
Căciuli.

Şi fum dintr-o ţigară
Emoţie searbădă
De toamnă...

Două frunze paralele
Căprui ca ochii negrii
Ca penele de cioară.

Pastel urban

Stau independent pe o bancă,
În parcul central.

Luciri negre în pene
Frunze aurii.

Uniformele verzi ale
muncitorilor.

Luciri negre în pene
Frunze aurii.

Angajaţi
Ai firmei de salubritate.

Luciri negre în pene
Frunze aurii.

Probleme existenţiale ale secolului XXI - 2

Schizofrenie şi leucemie,
Transpiraţie de ignoranţă.

Schizofrenie şi astenie,
de primăvară.

Vergeturi, celulită, riduri,
Depresie.

Schizofrenie şi leucemie.
Mi-e dor de lepră şi ciumă...

Probleme existenţiale ale secolului XXI

Dumnezeu s-a sinucis
Atunci când şi-a dat seama că nu mai poate creea.

Dumnezeu a murit,
Când nu şi-a mai găsit crucea.

Energia nu mai circulă prin celule,

Luciditatea nu mai străbate neuronii...

Pereche (de pantofi)

Unde am greşit?
Şi când am luat-o aiurea?

Când m-am ferit de lună?
Când mi-am lepădat argintul?

Unde ai fugit?
De ce nu te zăresc în nimeni?
De ce nu-mi sclipeşti dintr-un ochi albestru
Sau căprui sub o claie neagră sau blondă...

De ce nu-mi mai arăţi stele cu degete pictate,
De ce nu mai cobori din tren,
De ce nu mai galopezi un pur sâng arab,
De ce nu-ţi mai stingi ţigara,
De ce nu mai gâdili corzile chitării,
De ce nu mă mai întreci prin parc...
Ideal macabru lipit de partea-mi imaterială,
Te metamorfozezi în sfera aeriană,
Dar aveai mână şi picior,
Şi glas,
Şi te găseam pe ici pe colo,
 
  De-atâta vreme nu-mi mai sclipeşti din niciun ochii...

Timpul şi-a pierdut spaţiul...

Miercuri dimineaţa
mă trezesc cu greaţa
alcoolului de marţi seara.
Seara s-a întins pe sub plapumă,
Şi s-a aşternut pe coapsa mea
Dimineaţa mă trage de o gleznă
Degetele-simt crispate în semipareză.
Amiaza-mi agită,
Acidu-n stomac
Te desfac, ambalaj te pufuleţi.
Îmi umplu degetele de sare,
Şi o lingi,
Seară ce te-aşterni
Sub candelabre.
Albele clipe neuitate de noapte neagră.

Fus social

Pierdut invalid prin spaţiu
Din ziua în care am eclozat
Rătăcit printr-o inimă inaptă
Cu vânt din prova întaintam...

NPT

Nopti pe caldaram,
Zdrobite, facute scrum.
Pierdute intre perdelele
Sufletului.
Nopti pe caldaram,
Zdrobite, facute scrum
In imagini inglobate in
Globul ocular
Si dincolo de acesta.
Nopti pe caldaram,
Rastogolite in scrum,
Cernute cu uitare
De mare.
Noptiile pe caldaram,
Tainic invelite in scrum,
Au fost, sunt si vor fi imbracate
In doliul fum.

Pentru amintirea ce obsedează

Şi cât timp durezi? Cât crezi că amprentele tale se vor mai răspândi prin sufletele celor rămaşi pe cărbune? Cât crezi că vei persista ca amintire? Un an? 10? 50? Va veni o zi când nu vei mai fi pentru nimeni. De acel moment trebuie să te temi. Când nu vei mai fi parte din cei pe care i-ai lăsat...

Poveste pe peron

la fel în gară...
între şine şi peron e iarbă.
la fel în gară...
cu ultimul pătrar agăţat de boltă.
la fel în gară...
cu ritmul treial al roţilor ce muşcă rugina din şine.
la fel în gară...
cu greierii muţi.
la fel în gară...
muştele în felinar.
la fel în gară...
voce stridentă în difuzor.
la fel în gară...
eşti şi tu
.

Poveste în parc

...Şi, şi când mă trezesc dimineaţa, am aşa, urme de glonţ pe aicia....sau urme de noroi, şi îs cu sandalele în picioare şi îs ude...şi visez aşa...şi când e lună plină, eu nu văd aşa ca tine, şi uite, pun aşa mâinile la ochi, şi le simt aşa ca oase, ca nişte ghiare...

...da şi Mimi...

...ce?..

...nimic..

..ce?..

..ni...

...Mimi...da aia a fost o fază..să-i sperie...

....ce proşti îs ăştia..

..da am văzut la televizor, o uşă aşa, care se mişca singură, şi un dulap care s-a deschis uite aşa...şi era încuiat..

..unde?...
....într-o casă..

...nu..unde?..în ce loc?..

...în America..

....aaa...

...în America de sud zicea...

...da..că vede la televizor..

...da..că deaia ar trebui să pună..să nu se uite..că îs proşti...şi am văzut odată un ozene...

...ce-i ăla ozene?..

..extratereştri..

...a...

..da era făcut să-i sperie...l-au vopsit aşa verde..şti..cu vopsea de ouă, cum se fac de Paşti...şi i-au lipit aşa sprâncenele..şi le-au făcut cu negru deăla de acuarele..

..aha..
..şi l-au dezbrăcat şi l-au pus aşa pe masă..

...gol?gol?...

...nu, i-au pus ceva să nu i se vadă pula..

...aaa..hihihi...

..da au făcut aşa ca să-i sperie..da eu când văd luna.....şi stelele..şi dimineaţa am sandalele aşa ude...şi păr la picioare, blană..şi uite..vezi că mi-a crescut aici..

..daa......
........
...nuuu'...mai stai..
..hai amu' că mi-e foame..



Dialogul de mai sus este o reproducere destul de fidelă a unui dialog dintre cei doi copii.

De ce l-am reprodus nu ştiu...poate ca un omagiu adus fanteziei, poate de dragul unor amintiri din timpuri de mult trecute...



Şi peste 30 de ani, el ar putea să fie un cercetător la NASA, sau laureat al premiului Nobel pentru literatură, şi ea un critic acerb al societăţii, o criminalistă ageră....

SAU...
CA PRODUSE ALE SOCIETĂŢII ŞI ŞCOLII ROMÂNEŞI..
..el un muncitor cu program de opt ore nemulţumit de salariu, care îşi urăşte serviciul şi ea o casnică telenovelistă....

Banal

Autobuzul îşi închise uşile şi plecă. Undeva în spate, Mihail alerga încă, fără sorţ de izbândă. Îl pierduse. Îşi suflecă mâneca dreaptă a geci sale ponosite şi se uită dezamăgit la ceas. Era 18.52, nu mai avea cum să ajungă până la 19.00 la lucru,următorul autobuz ajungea abia peste 15 minute. Va întârzia cu siguranţă, din nou. Probabil iară îi vor tăia din salariu, poate îl va da afară, şi atunci cu ce o să îşi plătească chiria, dacă nu o va plăti, Ana Ferencz îl va arunca în stradă şi ce va face? Unde se va duce?
„ Fir-ar să fie! La dracu’ cu toate!” Îşi încleştă pumnii într-un acces de mânie. Călca grăbit şi apăsat, cu paşi mari, tălpile lui păreau lopeţi enorme ce încercau să taseze asfaltul ce-l atingeau şi să îl scufunde pe Mihail cu întreaga lui statură impunătoare până în străfundul pământului, acolo unde nimeni nu îşi va mai bate joc de viaţa lui nenorocită, unde nu va mai trebui să ajungă zi de zi la ora 19.00 fix la lucru şi să stea 8 privind printr-un gemuleţ înfundat cu gratii cum nu se întâmplă nimic, cu o pernă zdrenţuită sub fund. Unde proasta aceia de Otilia nu îl va mai părăsi pentru un vânzător de aspiratoare, unde să nu se înghesuie într-o garsonieră de 25 m2 şi unde, poate va avea şi o maşină de spălat, ca orice om normal în secolul 21.
Mihail era un tip cu o statură impunătoare, la 1,88 al lui şi cele 105 kg era impunător la prima vedere, probabil singurul atuu cu care a obţinut postul de portar pe timp de noapte la REAL-ul de la marginea oraşului, pentru că, în ciuda staturii, nu era deloc impunător. Ochii lui de un albastru spălăcit, aproape gri, se aplecau umili de câte ori cineva îi aducea un reproş sau ridica tonul. Acest obicei îl avea de când îl crescuse mă-sa’, o vânzătoare din piaţa agro-alimentară, care mai mult urla şi îl pălmuia pe micul Mihăiţă, răzbunându-se pe bietul copil pentru soarta pe care o avusese. Mihăiţă crescuse, mare, impresionant de mare, dar încă îşi pleca capul umil şi se mai temea că, la fiecare înjurătură ce-i răsuna în timpane ar putea să-şi capete şi o scatoalcă peste ceafă. Pielea îi era albă, faţa sa având o nuanţă chiar palidă, pe care o ascundeau perciuni şi mustaţa, de un şaten spălăcit, la fel ca părul, care erau lăsate să crească în voie, neîngrijite.
Pierduse autobuzul, asta era clar. Pierduse de fapt multe lucruri în viaţa sa. Pierduse un an de şcoală, când urma să fie clasa a VII-a, din cauza unei infecţii stomacale ce l-a ţinut în repaus mai multe luni, îşi pierduse prima iubită printr-a IX-a, deoarece colegul lui, Cătă, o scotea la suc mai des, îşi pierduse bursa după primul an la Facultatea de Medicină, de doi ani încoace o pierdu-se şi pe mă-sa, care, până la urmă fusese o mamă destul de bună, care îşi crescuse singură copilul. Dar, cel mai rău îi părea de Otilia. Cum putuse să o piardă pe Otilia, cum a lăsat-o să plece aşa, fără ca măcar să-i fi spus…
Se afundă într-o cafenea jegoasă ce duhnea a tutun şi ceru o cafea lungă.
Sigur îl vor da afară după faza asta, era a doua oară săptămâna asta când nu se prezenta la lucru. Ar fi putut să meargă cu următorul autobuz, dar groaza ruşinii de a fi întârziat era mai mare decât cea a absenţei sau chiar a concedierii. Nu, nu lua taxiul. Nu îl lua din principiu. Avea un fel de fobie faţă de taxiuri sau mai bine-zis faţă de taximetrişti. Aşa că îşi bău cafeaua gândindu-se la credinţele dendroiste ale triburilor din Africa. Mihail nu era genul de bărbat bătut în cap şi ignorant, care să se afunde bucuros în prostia de zi cu zi din jurul lui. Trista sa situaţie se datora mai degrabă ghinionului şi dezinteresului faţă de monotonia cotidiană. Ştia că ar fi trebuit să procedeze altfel în unele cazuri, defapt în multe dintre ele, dar nu simţea nicio chemare pentru acestea, nici un stimul interior, așa că nu se stresa prea tare.
Din teancul de ziare de azi-dimineaţă luă la întâmplare unul, oricum toate conţineau aceleaşi ştiri împreună cu horoscopul şi necrologul. Îl aşeză calm pe masa de lemn mâncată de carii şi arsă de scrum şi îl despăturii. Aruncă un ochi peste titluri, dar nu-l atrăgea niciunul, de aceea limita activitatea aceasta-de a citi ziarele- la o dată, maxim două ori pe lună. Nimic nou. Aceiaşi lume.
- Bă, Mihaile, aruncă-mi şi mie ziaru ala încoa’!
Se uită, prea puţin mirat pentru că recunoscuse vocea. Da, chiar Ion era, beţiv notoriu cunoscut de întregul cartier, oarecum amuzat în felul lui. Îi dădu bună ziua şi, ca să-i intre în joc (fără tragere de inimă însă) îi aruncă vraful de hârti tipărite ce alcătuiau ziarul. Din neatenţie, una dintre hârtiile colorate, probabil mijlocul, se prăbuşi pe podeaua proaspăt muşrluită de barmaniţă. Curios de această întâmplare, Mihail căscă un ochi spre titlurile de pe pagina respectivă. Printre articolele referitoare la administraţia municipală şi învăţământ, zări un titlu cei captă imediat atenţia : Un bătrân din Malayesia susţine că a trăit 100 de vieţi, (articolul continua: ) Bătrânul în vârstă de 97 de ani, purtând un nume deloc specific acelei părţi a lumii, şi anume Mi ... De-o dată coala se umplu de apă, literele devenind ilizibile, ochii îi împăienjeniră, iar undeva în spate, între coaste, Mihail simţi o înţepătură puternică, parcă o lamă rece îi străpunsese straturile de epidermă. Simţea viaţa scurgându-se din el, odată cu un lichid cald de consistenţa siropului, iar zona respectivă îi fu invadată de o usturime insuportabilă…



Se trezi dimineaţa puţin tulburat, căscă ochii (şi nu numai) şi privi o clipă, marcat, tavanul dormitorului.

Opşce august (poate)

el - Şi de ce crezi că sunt atât de multe stele pe cer?
ea - Ca să ne amintim dn când în când cât suntem de singuri şi neînsemnaţi?
el - Poate şi deaia...
ea - Dar tu de ce crezi că sunt atât de multe?
el - De-ar fi doar una, probabil că s-ar dimţi atât de singură şi neînsemnată...
ea - Păi, şi oamenii sunt mulţi, dar se simt uneori singuri şi neînsemnaţi.
el - Deci nu e vorba de număr...
ea - Nu, nu e vorba de număr.
el - Tu te simţi singură şi neînsemnată?
ea - Uneori...
el - Când mai exact?
ea - Când adorm singură sub pătură.
el - Doar atunci...?
ea - Nu, nu numai atunci.
el - Când?
ea - Când, când sunt în faţa unor foi de hârtie goale.
el - Atunci te simţi singură şi neînsemnată?
ea - Mai degrabă mă simt goală, dezbrăcată de toate sentimentele şi gândurile, de toate amintirile, de tot ce iubesc.
el - De ce?
ea - Nu ştiu. Pentru că, simt nevoia, să dau ceva din mine, şi atunci...nu ştiu ce, ce aş putea să dau.
el - De ce să dai ceva din tine?
ea - Pentru că, n-ar avea niciun folos să ţin doar în mine şi pentru mine.
el - Şi să dai altora are rost?
ea - Nu neaparat...
el - Crezi că unii ar pute primi ceva din ce dai tu?
ea - Nu neaparat ar primi, dar, ar regăsi în ei părţi din mine.
el - Părţi din tine? Cum vine asta?
ea - Părţi, pe care la au deja în ei, dar pe care nu le-au descoperit încă.
el - Păi atunci, sunt părţi din tine sau părţi din ei?
ea - Şi din mine, şi din ei, şi din altţii...
el - Cum şi din alţii?
ea - Acele părţi, pe care el avem toţi, toate, doar că fiecare îşi trăieşte o altă parte, iar, dacă eu le scriu pe o foaie goală de hârtie, partea mea, pentru o clipă, o vor simţi şi ei.
el - O vor simţi şi ei?
ea - Da, pentru o clipă, va vibra în ei, ceea ce de mult vibrează în mine.
el - Şi dacă n-ar exista stele?
ea - Ce rost ar avea să ai TOT dacă n-ai avea cu cine să-l împarţi?

Ve et chituri (neomogen)

UNU ROMAN (I)

Ninge
dur şi rece
Prin fumul de ţigară întrezăresc
o amintire...

Undeva,
un colţ de lume,
O iarnă
prima oară...

Un râs sarcastic afişat pe buze,
Într-o doară. Era iarnă,
aşa cum visam cândva,
afară,
era frig,
era iarnă prima oară.

DOI ROMAN (II)

Paralel,
trântit în întuneric,
înapoiat de păcat,
pierdut în neant
în armonii dezacordate.

Poate,
aştept răbdător,
cum nu se întâmplă nimic.

Privesc să vină dimineaţa.

Reţeta mea...

Ca să uit,

Mai stau dimineaţa
două ore în pat,
Adunându-mi forţele
pentru înc-o zi să-nfrunt viaţa.

Şi beau o halbă de bere.

Ca să uit,

Scormonesc refturile-n măruntaie,
Şi umplu noptiera,biroul,
cu cărţi
de citit, o droaie.

Şi beau o halbă de bere.

Ca să uit,

Cu mesaje diversificate,
Ascult melodi,
Pline de sentimentalisme,
Şi scânduri de inimi stricate.

Şi beau o halbă de bere.

Ca să uit,

M-afund într-un local
ca o cocioabă,
C-un ciot de ţigară şi trec cu privirea,
Prin pereţi, marţial.

Şo ca-ntodeauna, beau o halbă de bere...

Când am început....

Şti când am început cu adevărat să trăiesc?

Atunci când la nouă juma', undeva într-un colţ de parcare trăgeam cu ochiu' printre rotocoale de fum, căutând microbuzul care face naveta, părâdumi-se la fiecare 2 minute că îl zăresc de după curba din dreapta.
Atunci când soarele lunii cuptor mă lovea direct în freză.Când mă sprijineam, impreună cu un ghiozdan mic, în care aveam un rând de haine, apă, biscuiţi şi cafea, şi o borsetă.
Atunci când adunasem ultimi bani de sub saltele, de prin şosete, cutii cu bijuterii, şi resturile de pe card şi am plătit un sfert din ei pe bilet.
Atunci când aşteptam cu nerăbdare să pornesc, când nu ştiam unde naiba mă duc, abia intuiam la ce staţie să cobor.
Atunci când într-o vineri seara, cu un gust amărui de dezamăgire pe limbă, cu o lipsă acută de adrenalină în vene, cu carnea închegată de oboseală şi cutia craniană îmbuibată cu nervi, am zis : "Mâine plec..."
Atunci când drumul ăsta părea ceva de necoceput, ceva ce nu ar fi trebuit să se întâmple şi totuşi îl parcurgeam, un drum fără o ţintă exactă, nici un loc, nici o persoană, nici un eveniment, nici un sentiment, nimic din toate, doar călătoria care era totul...
Atunci când, coborând în autogară am constatat că-mi ratasem ţinta cu vreo 12 km, din care m-am apucat să parcurg vreo 3 pe jos, fără să ştiu exact în ce direcţie mă îndrept, dacă mă apropi sau mă depărtez.
Atunci când am mai dat un sfert din toţi bani strânşi pe un alt mijloc de transport, ca să ajung la locul ştiut doar după nume.
Atunci când am zărit transpirate, în arşiţă, trupuri mahmure, şi papilele mele gustative s-au delectat cu amarul-răcoros al berii aburinde într-o sticlă.
Atunci când s-a mai dus un sfert din banii colectaţi, pe bir. Când s-a lăsat întunericul. Când nu mai ştiam unde începe lumea şi unde se termină. Când nu mai ştiam care sunt prietenii şi care sunt necunoscuţii,dansând, bând şi glumind cu toţi.
Atunci când am călcat strâmb, bâjbâind pe întuneric spre buda aia verde, ecologică şi extrem de împuţită. Atunci când m-am trântit în iarbă şi simţeam mişcarea de rotaţie terestră.
Atunci când mam trezit şi faţa ta îmi era imprimată pe palmă, când printre pleoapele mele umflate îţi zăream genele dezorientant de lungi străpungând aerul stătut al cortului. Atunci când mi-am zis că n-aş fi vrut nimic altceva şi nicio altă locaţie şi că tot ce aveam în acel moment îmi era deajuns, dar apoi m-am ridicat să-i fac din nou o vizită budei ăleia verzi, ecologice şi împuţite.
Atunci când amiaza devreme ne-a găsit fără bani şi fără un transport sigur spre casă. Atunci când habar n-am avut să împătur un cort şi când o conservă cu porumb mi s-a părut genialitate la cutie.
Atunci când am umblat vreo 40 de minute în praf, soare şi printre bretele de bagaje, când am luat la ocazie, un taxi, pe care l-am împărţit cu unu de vroia să se scalde-n ştrand. Când am mai străbătut şinele fierte de cale ferată în drum către gară şi când am ajuns la cară tocmai ca să nu luăm trenul.

Şi am început să mor din nou când aerul poluat de oraş mi-a trăsnit nările...

Avioane de hârtie

'Uite, am să iau, aşa, o foaie de hârtie. Iată, o rup de aici sau... nu, o iau din grămada aia de hârti.'
'Gata, uite-o.'
'O simplă foaie de hârtie? Asta vezi tu?'
'O simplă foaie de hârtie...Nu, n-ai deloc imaginaţie. Deci, foaia asta va deveni un sport, un...'
'...cufăr, dacă vrei să-i spui aşa'
'Ce am să pun în el? Asta nu te priveşte...'
'Bine, gata, nu te bosumfla aşa...Uite, vom începe să, măzgălim foaia asta de hârtie.'
'NU!!! Stai! Nu aşa...adică, scriem totuşi ceva. Un rând eu, un rând tu, ok?'
'Să încep eu? Bine, hai să îţi arăt. Eu scriu că vreu o busolă, pentru că paşii mei nu-şi mai găsesc sensul e lumea asta. Tu ce scri?'
'A... un pix care să funcţioneze? Păi ăsta ce are? Merge mai greu da...nu aşa, te rog eu, că strici jocul.'
'Bun...rândul meu, uite, mi-aş dori să am o ancoră şi o paraşută.'
'De ce râzi? Nu, nu o paraşută de-aia cum crezi tu.Adică, dacă busola îmi va ghida paşii, voi da frâu liber tuturor dorinţelor şi viselor şi atunci (hai, nu da ochii pe spate acuma, că-i serios), atunci voi avea nevoie de o ancoră, mă'nţelegi, bine fixată de pământ, care să nu-mi permită să mă avânt prea tare, iar paraşuta..e, vezi că şti, paraşuta o voi folosi atunci când voi cădea, ca să nu-mi frâng vreo vertebră a sufletului din nou... da, da, ca ieri...'
'Rândul tău... o bere şi-o lasagna?!? Măi, ţi-am zis să fi un pic mai serios. Da, înţeleg că ţi foame şi sete, lasă, cinăm imediat, doar să mai scriem două rânduri,ok?'
'Uite, eu mai scriu...o ţintă marcată.'
'Stai să-ţi explic, şi apoi îţi dau hârtia şi pixul.'
'Da? Ai acuma o idee şi nu vrei să-ţi scape...ok, uimeşte-mă...'
'...."pe tine"...Pe mine?!? Dar nu ai cum să mă ajungi, niciodată, şi, şi, stai un pic, şi dacă-i până acolo...eu nu te-am vrut niciodată...bine, poate, aşa, cândva, dar...acum nu-mi mai trebuieşti aşa, deci încearcă să-mi oferi ceea ce caut la tine.'
'Cum? Păi şi ce dacă eu vreu busole şi ancore şi paraşute...'
'Păi vezi, deaia n-ai să mă ajungi niciodată, pentru că eu mă duc mereu în alt loc, în alt gând. Dacă vrei să mă înţelegi, înţelege-mă şi lasă-mă să-mi fug în voie...atunci doar, ai să mă ai.'
'Şti ce, mai şti să faci un avion de hârtie? Bine, fă te rog unul pentru mine. Promit. Ultima tâmpenie şi apoi cinăm, bem un vin bun...dar fă-mi hatârul ăsta, fă-mi un avion de hârtie.'
'Gata? Uau, ce rapid ai fost. Bun, acum, hai să facem o probă, aruncăm avionul acolo, în foc, în văpaie..dacă arde, mă ai tu, dacă nici un fir de fum nu înnegreşte hârtia, atunci te am eu. Bine?'
'Păi cum să fie banal? Cum să fiu eu cea care pierde din start? Ia, încearcă, aruncă-l...'


...şi foc n-au avut niciodată...

"Ciuperca" şi lunaticii

Oradea-Ciuperca,15 Iunie 2011. 21.45

Urcatul dealului Ciuperca nu m-a obosit destul încât să nu observ la mâna stângă, chiar de după o pâclă de copaci tineri jumate' de lună mâncată de jumate de umbră. Cerul era încă luminat de soarele care-şi trăsese pijamalele şi se ascundea acum sub pătură, trăgând cu ochiul la spectacolul pe care îl pegătea luna în culise.

Acelaşi loc. Aceiaşi zi. 22.30

Dealul e înghiţit de o negreaţă plumburie ca fumul emanat de ţevile de eşapament ale maşinilor ce mişună la poalele lui. Grupuri de oameni mici şi oameni mari, a căror faţă nu o pot decripta, se înghesuie pe coama estică, apropiindu-se nepăsători de marginea râpei. Pentru câteva minute sunt convinsă de redescoperirea Babilonului. În faţa mea un tătic şi un fiu identificau Carul Mare pe boltă şi conversaţia lor jucăuşă îmi gâdila cu intermitenţe timpanul :

COPILUL: - Şi ând o să plece AIA, o să apară iară luna.
TATA : - Da, e doar o umbră care acoperă luna.
COPILUl : - Şi când o să plece, nu o să apară dincolo soarele şi luna o să se ducă?

În stânga un grup colorat mi-a atras atenţia, n-aş putea să redau conversaţiile lor în limba maghiară, dar în timp ce încercam să prin din zbor unul-două cuvinte, bliţul celor din dreapta care stăteau jos, pe iarbă, iar nu pe borduri ca noi, mi-a distras atenţia, ca mai apoi să constat că vorbeau în engleză. Începuse să îmi placă acest Babilon redescoperit în urbea mea natală, sub un spectacol cosmic de umbre şi lumini.

Acelaţi loc. Aceiaţi zi. 23.20


În cerul întunecat abia distingeam o formă circulară, a cărui contur slab luminat, de culoarea piersicei aproape coapte încadra o mandarină cărbunie. Spectacolul acoperirii se terminase. Suspansul dezvăluirii s-a prelungit prea mult, aşa că mulţimea s-a rărit, iar perechile umbră-lumină, pe care le observasem înainte, îmbrăţişate sau sărutându-se în jur, au pălit una câte una, acum când ochiul selenar nu-i mai supraveghea. Misticul se dezintegra sub mocirla cotidiană.

COPILUL: - Da la 18 ani o să pot să conduc maşina?
TATA : - Da, la 18 ani.
COPILUL: - Şi motocicletă?
TATA: - Păi, deaia mare tot la 18 ani.
COPILUL : - Dar aia mică?
TATA : - Deaia mică poţi şi la 16....

Ducând sticla PET la gură, am constat că resursele mele de cafea se terminaseră, i-ar somnul nu păre deloc impresionat de suspansul pe care "AIA" se încăpăţâna să îl întreţină, aşa că am ratat dezvăluirea lunii, care se defăşura probabil, în timp ce eu mă desfăşuram printre vise şi cearceafuri.

Un moment de relaxare...

Ziua de vineri e preferata mea...

Silueta mi s-a profilat în cadrul uşii, cu o cană de ceramică albă aburindă în mâna stângă. Peste câteva clipe ma-m trezit cuprins de un moment de relaxare. Aşezat oarecum incomod pe treapta rece a scărilor, ferit de un vânt rece-primăvăratec ce se ambiţiona să mişune printre frunze în ciuda calendarului ce denunţa luna iunie.
Noaptea plouase, aşa că dimineaţa împărtăşea curtea umedă, cu băltoace şi frânturi de frunze sfârtecate.
Din ţigară curgeau râuri de fum ce se încăpăţânau să răzbată prin vântul primăvăratic rătăcit prin iunie. Priveam printre umerii fulgilor de scrum şi întrezăream luciri roşiatice... atunci mi le-am imaginat şezând cu miile pe fundul iadului. Parcă aşa va fi şi iadul, plin cu frânturi roşiatice şi umeri de scrum, râuri afumate urcând dintre cărbunii mocniţi, pe pereţii cenuşii jucând umbrele crepusculare ale flăcărilor.
Apoi aş călători prin Infernul lui Dante. Oare cum ar arăta un mileniu mai târziu decât imaginatorul său?
Descendând, cu siguranţă aş staţiona în Limb, vreo două-trei sute de ani de mi-ar fi permis, aş putea afla ce n-am aflat când paşi-mi bătătoreau asfaltele scorojite, şi câteva discuţii cu anticii filozofi cu siguranţă mi-ar fi mai pe plac decât vreo şuetă cu oicare 'intelectual' al vremurilor noastre, măcar două-trei sute de ani...
Şi unde m-aş opri, spre a-mi ocupa veşnicul sălaş? În al doilea cerc, al păcătoşilor din dragoste? Aş sta şi-aici un veac în treacăt, dar nu m-aş integra complet. Ar fi parcă prea puţin, prea dulce, curiozitatea m-ar împinge înainte, dar şi soarta unei vieţii de căutări.
Printre lacomii din cercul trei aş trece repede, nu prea m-ar impresiona, câteva ore de lăcomie din trăirea trupească ar fi insignifiate pentru a-mi rezolva, măcar un loc de staţionare, prin zona aceasta, aş coborâ din nou...M-aş aşeza între zgârciţi şi risipitori, şi vreo două decenii aş aduce argumente de partea zgârciţilor, atât doar, căci sunt atent cu distribuirea timpului meu, şi aşa infinit...
Pe la mânioşi aş petrece o vară de vreo 3.650 de zile. O încăierare mică sigur m-ar tenta prin cercul cinci, şi pun pariu că aş dărâma câţiva mânioşi...
Dacă i-am ascultat cu atenţie pe filozofii de la intrare, sigur relatările ereticilor m-ar fermeca aproape la fel de mult, deşi tind să cred că Infernul prin care călătoresc a cam ieşit de sub aripa protectoare a autorului şi e ştirb de cercul şase, deci aş trece la şapte...
În primul brâu aş rămâne categoric impresionat de Macedon şi m-ar tenta să-i propun o 'evadare' spre secolul 21, cred că s-ar descurca de minune la globalizare. În brâul doi aş recunoaşte foşti contemporani, în special unul, care sigur va avea ceva să-mi mărturisească cu regret, iar brâul trei l-aş admira din depărtare, aşa colorat şi amestecat cum e, dar nu cred că aş staţiona.
Pe cei din primele părţi ale cercului opt încă i-aş mai urâ, chiar dacă am fi cu toţi ca să zic aşa, în acelaşi cazan. Zona trei şi patru nu prea mi-ar trezi interes, iar în cinci şi şase înghesuiala de politicieni, bancheri şi alţi sigur m-ar înăbuşi. Cercul nouă nu l-aş vizita, de departe mi-ar declanşa repulsia, aşa că ...aburii cafelei se cam răriseră, în timp ce temperatura lichidului ce-mi aducea aminte de cacaua cu lapte din copilărie s-ar apropia de cea a areului răcoros de după ploaia de azi noapte, aş ridica în grabă toarta cănii şi i-aş sorbi conţinutul.

O singură întrebare

Aceasta ţi-e creaţia?
E tot ce ai mai bun?

O plapumă verde-aşternută,
Pe creste de pietre şi văi,
Plesnită la încheieturi
De oceane albastre,
Toate învârtite dup-un sferoid?

A, le-ai mai populat îmi pare,
Cu zeci de mii de necuvântărore.

Şi ce-ai lăsat în urmă, care,
Deşelate de orice păsare,
Cu minte considerată nefolositoare,
Care se vaietă în neştiinţă,
Şi copleşiţi de neputinţă,
Se iau la trântă cu munţii,
Violează mări, descărnează câmpii,
Îşi înfig ghiara veninoasă
În tot cei incapabil de-a vorbi?

Aceşti copii ai nepăsări,
Ai tăi să fie oare,
Ori şi-au creat cu bună ştinţă lumea,
De care-acum se tem,
Şi-o calcă în picioare....

Editorial "Lazăriştii"

Cu gând de vacanţă...

Odată cu filele din calendar, ne dăm şi noi ochii peste cap şi găsim acolo aproape singurul gând, care se agită într-una, gândul la vacanţă. Cum scăpăm de ultimele teze, ne luăm ultimele note şi ne corectăm mediile, ne loveşte aerul dezmorţit de mai şi parcă aşa frumos se face afară pe zi ce trece...

FELICITĂRI, MULŢUMIRI, ÎNCURAJĂRI...
A trecut un an (şcolar) plin, în care am trudit cu toţii, dar din care am ieşit (sper) cu fruntea sus. Fiecare sfârşit de an aduce şi despărţiri, elevii claselor a XII-a, care sunt deja prea mari pentru băncile micului nostru liceu, ne vor părăsi, noi (redacţia) le ţinem pumnii la BAC şi le dorim DRUM BUN mai departe. Mulţumim (mult, mult de tot) celor care au avut „curajul” să scrie, şi mai ales celor care au făcut-o conştiincios şi regulat (mulţumim Georgiana Boţa). Iar, dacă „toamna se numără bobocii”, acum e cazul să ne numărăm diplomele şi sperăm că vor fi multe, de aceea îi felicităm (ce mai, ne dăm jos pălăria) pe cei care ne-au reprezentat la diferitele concursuri, naţionale şi internaţionale, şcolare şi chiar sportive, în special olimpicii.

CU GÂNDUL LA VACANŢĂ, DIN NOU...
Bun, vin vara şi vacanţa (împreună, de mânuţă), pe asta am lămurit-o deja şi sunt sigur că v-aţi făcut planuri de vacanţă. Mi-aş permite să ghicesc : dormim, dormim mult, până pe la 12 amiaza dacă se poate, apoi mai batem o minge, ne mai bălăcim în scăldătoarea comună ( a se citi „Ştrandul Municipal”), în cel mai fericit caz vizionăm un film sau mai deschidem o carte şi seara dăm o raită prin oraş pe unde mai facem unele altele (pe care din motive etice nu mi-e permis să le enumăr). Da, probabil unii merg la ţară, unde, cu mici modificări, scenariul e acelaşi, sau veţi aştepta toată vara şi vă veţi face planuri pentru călătoria aia în Grecia de la sfârşitul lui august... m-aş bucura să văd că am greşit.
Sunt conştient că nu scriu editorialul revistei „Practic casa şi grădina”, dar totuşi mi-aş permite luxul de a vă prezenta câteva oportunităţi de petrecere a timpului vostru liber şi aşa rahitic, schilodit, asmatic şi prea limitat. Dacă nu aţi afalt încă, anul 2011 este Anul European al Voluntariatului, aşa că puteţi, dacă încape în agenda voastră, să strecuraţi cel puţin o acţiune de voluntariat. Informaţii puteţi găsi la Centrul Unic de Voluntariat Comunitar Oradea, str. Primariei, nr 42, sau vă puteţi interesa la sediile diferitelor ONG-uri (RUHAMA, ALMA MATER ALAPITVANY, ECOTOP, Caritas, SOS DOGS, AIESEC etc) , sigur vă vor primii cu plăcere, informaţii găsiţi cu duiumul, cred că ştiţi unde (pe net). Dar poate vă place natura, excursiile, călătoriile intră în „arealul” pasiunilor voastre. Cel mai simplu, luaţi o mână de prieteni, vreo două corturi şi evadaţi (redescoperiţi România – “Land of choice”), destinaţiile sunt practic, nelimitate. Daca sunteţi mai solitar, sau aveţi carenţe la capitolul organizatoric, puteţi să bateţi cu încredere la uşa comunităţilor care sunt şi ei, iubitori de natură, Comunitatea Scout-iştilor Orionini, Speocristal, Cercetaşii României sunt doar câteva oferte. Apropo de destinaţii, dacă vă place şi muzica un pic, nu ar trebui să ocoliţi ARTmania (Sibiu, 12-13 august), Samfest (Satu Mare, iulie), Stufstok (Vama Veche, 21-29 august).
Cinefilii ar fi recomandat să facă o escală la TIFF, în Cluj-Napoca, pe la începutul lui iunie. Pasionaţii de carte sigur vor fi încântaţi de SCHIMB DE CĂRŢI, LECTURI URBANE şi CENACLU NOCTURN (vezi facebook). Internauţii, creaţi-vă şi dezvoltaţi-vă un blogg, se caută o comunitate de blogg-eri orădeni. După ce vă dezlipiţi de ecran, puteţi încerca un sport, nu muşcă! Pictura, fotografia, obiectele hand-made vă ţin la cote maxime creativitatea chiar şi în vacanţă şi cine ştie, cu puţin talent, dăm de Picasso - varianta bihoreană (cu toate up-date-urile la zi).
Variante sunt multe, dacă aveţi răbdare să verificaţi presa dimineaţa (ia între 20 şi 30 secunde) poate veţi descoperii alte evenimente tentante. Ideea e să mergeţi, sunt zilele vieţii voastre şi ar fi păcat în septembrie să priviţi înapoi şi să ziceţi : „...da’ când o şi trecut, că io n-am apucat să fac nimica”. Aş vrea să fiu echitabil, dar sincer nu-mi dau seama ce aţi putea să pierdeţi, de câştigat, pe lângă cunoştiinţe, prieteni, renume şi aptitudini adăugaţi voi ce vreţi.


Vacanţă gândită s-aveţi!

Arsuri de soare mediteraneean...

Albastre şoapte
Tremură sub coapsele coapte,
De reflexia-n apă,
A razelor mediterane.

Tremur de valuri anatoliene,
Albastru întins, cuprin sub gene,
Universul în molecule,
Adună spume.

Dor, fără nume în lume,
Călătoreşte călare-n cercuri,
Universe convexe,
Cuprinse-n molecule complexe.

Cândva credeam în apa mării,
Apoi m-am înecat.

Încă mai cred în apa mării...

Anunţ : Caut oameni de calitate!

Dacă ar exista o publicaţie destul de complexă pentru gusturile mele (ceva cu paginile încărcate de proză şi poezie contemporană, nişte filozofie, puţin ocultism, poate şi urme de S.F., performanţe sportive, dresaj canin, călătorii şi grădinărit)sigur şi-ar găsi loc acolo şi anunţul meu. Dar, cum un asemenea mozaic informaţional, pare coborât dintr-un film S.F., practic, anunţul meu, la fel de absurd, nu va fi publicat niciodată.
Cum ar suna un anunţ ce nu va fi publicat niciodată? "Atenţie! Caut oameni de calitate!". Normal, privind, chiar şi superficial acest anunţ (trebuia să precizez clar de la început că detaşăm acest anunţ de orice câmp semantic al anunţurilor matrimoniale), orice om cu scaun la cap s-ar opri asupra termenului "calitate". Cine poate stabili dacă o persoană este sau nu "de calitate"?Eh, atât timp cât nu există o secţie CTC care să verifice "calitatea" persoanelor, o să îmi permit (câtă nesimţire, aşai?) să delimitez criteriile ce definesc o persoană de "calitate" (în opinia mea, proprie şi absolut personală).
Mi-e greu să precizez exact momentul în care am simţit imboldul de a filtra categoria oameni "de calitate" din rândurile plebei. Probabil imediat ce am constatat existenţa unor oameni care au ceva de spus, dar nu ţin cu tot dinadinsul sau nu sunt remuneraţi ca să o spună (aşa că din start, categoria profesională a politicienilor a căzut, cu excepţiile de riguare). Probabil că am descoperit această categorie în momentul în care am constatat că există doar anumite persoane cu care poţi conversa pe marginea altor subiecte decât vremea de afară, telenovela xzy, români's talentaţi sau rezultatul meciului de aseară de la opt jumate' (nu mă înţelegeţi greşit, iubesc sportul, dar fotbalul comercial mă exasperează), sau viaţa amoroasă a pseudovedetelor. Poate că această categorie am descoperito odată ce am început să frecventez biblioteci, anticariate şi cafenele ieftine, deşi aceste spaţii nu îţi garantează prezenţa unor oameni "de calitate", peste tot există şi rebuturi...
Cel mai sigur, mi-am dorit să desprind acestă categorie de restul, când am dat peste tot felul de grupuri, cluburi, asociaţii de oameni, extrem de diferiţi şi complecşi, dar cu cel puţin un interes comun care, acţionează, să zicem "pro-activi". Adică, pe lângă faptul că au ceva de spus, şi cunoştiinţele necesare pentru a susţine ceea ce spun, nu expun pe taraba din faţa blocului ceea ce deţin, ce tind să-şi caute persoane asemenea lor (excepţie : solitarii), şi să acţioneze în direcţie "obiectului" lor.
Mda, cam ăştia-s oamenii de calitate. Deci, se oferă careva?

Nedefinit (neterminat)

Plimbat indecis prin viaţă de vîltoare,
Un nimeni prin vapori incandescenţi, moare.

Urme albastre de umbre
I se preling uşor pe tâmple.

Calcă jarul moale ce tremură în valuri,
Sub afumatele şi stinse idealuri.

Azi nu e nimic special

Ce e azi?
Azi e pur şi simplu una din zilele alea în care parcă ţi-e lene şi să te întorci de pe o parte pe alta în pat, chiar şi să ridic capacul la veceu sau paharul plin pe jumate' cu mai multa spumă decât bere. Genul acela de zi din viaţa ta pe care o vei considera pierdută până la urmă fără rost, dar pe care abia aştepţi să o sfârşeşti.
Azi treci printr-unul din momentele alea gen : "Mmm..no, şi?", adică îţi dai seama că fiecare îşi vede liniştit de propria lui pită' şi de propriul lui ansamblu de organe genitale şi că până la urmă niciunu nu dă doi bani pe tine cum nici tu defapt nu dai vreun ban pe ei.
Azi e una din zilele alea în care ai o revelaţie filozofică şi constaţi (căscând probabil) că oricât de mult te zbaţi pe nămolu' ăsta de Pământ, până la urmă tot sub cei 3 metri cubi rezervaţi fiecăruia ajungi.
Azi îţi dai seama (din nou!) că ai avea cel puţin enşpe' chestii, unele neimportante, altele slab importante şi câteva foarte importante de făcut, dar pur şi simplu nu te poţi apuca de nici măcar una dintre ele pentru că în străfundul imaginaţiei tale cam bolnave şi înecate de alcool, toate aceste "chestii" alcătuiesc un ghem, un mototol bine compresat şi aparent indeşirabil.
Azi, normal e ziua în care eşti singur acasă. Şti că n-are rost să-ţi suni prietenii (de beţie, ieşeală, ăia care îţi plâng pe umăr, ăia cărora le plângi pe umăr, ăia de îţi cer împrumut sau pe cei care fac cinste), indubitabil dorm. Tu nu dormi? De ce nu dormi? Pentru că celulele tale nervoase or fi considerat că cele 5-6 ore de somn le-au fost arhisuficiente pentru a se odihni în vederea unei zile atât de importante cum e astăzi.
Şi da! Azi, azi cu siguranţă e ziua aia în care constaţi cât de singur eşti în viaţa ta. Cum nu ţi-a mai călcat nimeni pragu' de câteva luni, aşa că nu prea mai eşti dornic să primeşti pe careve pe şantierul sufletului tău. Nu de alta dar poate se dărâmă vreo schelă şi-i pică' în cap, nu că asta ar constitui o pierdere,dar totuşi, accident la locul de muncă...Şi îţi dai seama că ţie imposibil să îţi închipui cum ar putea rezista lângă persoana ta cineva mai mult de o lună, suportând să asculte cum debitezi tu acele legături ilogice dintre lucruri, fenomene şi persoane. Şi azi ai un flash, te vizualizezi la 60, singur într-o garsonieră cu pereţii ca de afumătoare,doar tu şi vreo 2-3 pisici (sau "câini pe baterii" - a se citi bichon- cum se poartă mai nou în apartamente), măzgălind după bunul plac şi vechiul tău obicei, tastatura computerului cu amestecul acela de celule moarte, transpiraţie şi grăsimi de pe degete, în tentativa de a lega trei cuvinte cu sens unul de celălalt.
Azi, într-adevăr viaţa ta se va schimba!

m-aş juca de-a tu şi eu

M-as juca de-a culori si cuvinte,
Dar rimele nu-mi intra in minte.

M-as juca de-a tu si eu,
Dar de unu' singur e greu.

M-as juca de-a plecatu' intr-o vara,
Dar n-am bani nici s-ajung la gara.

M-as juca de-a statu' la soare,
Dar e periculos cu atata poluare.

M-as juca de-a socializarea,
Dar e dureros sa constati, nepasarea.

Asa ca ma joc doar eu, in fine,
De-a idei amestecate cu sange in vine.

ABSTRACT

URLU DUPA LIBERTATE!!!!

Ma intind pe iarba cruda sub cerul impuns cu stele, alunecati-mi lacrimi de sub pleoape, duceti-va in van, departe, aici nu mai e viata, nu mai este, moarte, nu mai sunt eu, nu mai esti tu, nu mai e lumea, e LIBERTATE!


Sub un stejar secular, doi creatori cantau un vals. Din interior culegeau note, una cate una, sunetele aranjate, declansau furtuna. Erau fericiti, zambeau, cantau.

La marginea lacului un creator, se onduia pe vant usor, din interior dicata fiecarui tendon svagnirea, fiecarui muschi vibratia, declansa furtuna. Era fericit, zambea, dansa.

Intr-o dumbrava luminata, vreo cinci, cu pensula-n culoare inmuiata, din interior dictau dungi pe verdele din frunze, portrete de ninsoare desenau pe soare, decalnsand furtuna. Erau fericiti, zambeau, desenau.

Pe-un platou de stanca, o figura stramba si alta ranjitoare, lucitori, din interior, jucau in raze scene de visare si declansau furtuna. ERau fericiti, zambeau, jucau.

Si unul mai sus urcat pe munte, in mana cu un carbune, scria randuri randuri de lini si puncte, gandea si lega idei de vant in propozitii, versuri de glod asezate in pozitii declansau furtuna. Fericitul ingandurat, zambea, privind la ea, scria.

Si ploua in Paris...

CFR

Pe-un peron de gara,
Uitata,
Intr-un capat de tara.
Cu-o tigara in coltul gurii,
O halba-ascundea urma arsurii,
Lasata de scrumul negru pe lemn,
Mai trage un fum, asteapta un tren.

Ne-am aliniat toti pe peronul din gara,
Savuram printre gingii viata amara.
Ocaziile vin, pleaca cu trenul,
Frumoase, triste, nu-si stiu genul.

Mai prinzi cateodata un tren intr-o halta,
De data asta halba îi-e goala,
Seuită la tine, acum ochii sunt goi,
Atunci inima-ngheaţă ş-o arunci la gunoi...

Puntea (Varianta 1)

De-ar sti ce putere zace in ei,
S-ar ridica in randuri si randuri,
De rebeli,
Cu forta inzecita,
Ar darama, ierarhia asta ruginita!

De-ar deveni constienti de aremele
Ce le poseda, de la viata ar face,
O luna greva!
Si-ar ridica,fruntea
Din noroaie, droaie de minti lucitoare.

De-ar simtii puntea dintre universe,
Imaginare, fictive, terestre, maiestre,
Ce-o invart,
Pe-un deget, usor,
Ar darama rigiditatea, ar zbura de zor.

cantec de speriat copiii (experiment)

Vreau să desenez,
Dâre de zambete pe perete,
Cochete,
Pline de urme de ghete.

Să fac o excursie
Până-n cimitir,
Noi, tonți,
Și-o sticlă cu gin.

Vreau să mă lansez pe orbita,
Eu și o vaca  elegant zdrobită,
Să te trag de mână-n căruță,
Să-notăm pân' la luna finuță.  .

Și mai torn un curcubeu,
În cazanu' cu suflete,
Mai îndes niște simfonii celebre,
Între urlete.

Colectionez degețele negre, degerate,
Cu ele vom defini picturi abstracte.
Și iarăși mă dau cu bicicleta,
Să m-avânt pân' la soare să-i fur soneta.

Azi ne intersectam în sensul giratoriu,
Doar noi, mortu și convoiul,
Jucăm monopoli pe cosciug,
Înca un teanc de bere sa iau,acuma  fug.

Doi, unu...

V-am văzut ieri împreună,
Eraţi voi,
Eraţi doi.

Am obervat cum vă ţineaţi de mână,
Eraţi voi,
Eraţi doi.

Vă sărutaţi, la o masă aşezaţi,
Eraţi voi,
Eraţi doi.

Zâmbeaţi în simbioză, deconectaţi,
Eraţi voi,
Eraţi doi.

O masă-n colţ ocupam eu,
Zîmbeam încet, ateu,
Doar eu şi fumul de ţigară,
Visând la o gară...

I HATE to fall in love...

Mi-e dor de o idee.
Îmi amintesc ce nu am trăit, în timp ce amintirile le mototolesc în colţul întunecat al minţii. Mi-e dor de o imagine pe care am creat-o şi pe care mi-am proiectat-o în tine. Pari potrivit pentru acest post. Suportul frumos al ideii mele. Zâmbitor, cu ochii activi-căprui, cu buzele groase şi părul negru-îngândurat. Aşa cum eşti tu, evadat din monotonia acestui peisaj, mi-ai părut potrivit pentru o proiecţie. Iar vorbele tale, detalii incontestabile te-au conturat ca un bun interlocutor. Calităţi, poate mai ai şi altele native pe care, preocupată cu proiecţia mea le-am ratat. Un punct în plus pentru umor, întodeauna se pune un punct pentru umor. Ş, cu siguranţă, un PUNCT mare pentru spontaneitate, adica m-ai ca luat prin surprindere (crede-mă e greu).

Aşa se îndrăgosteşte orişicine? De o imagine proiectată, creată de către sine pe un fundal care-i convine mai bine? Poate că sună prea teoretizat, fără niciun flutur în stomac (fără fluturi, fără dat la raţe).

Concluzie : cred că m-am îndrăgostit ...

Celule de februarie II

Se scurg din ceruri
Vorbe-nfrigurate,
E aproape Marte,
Dar primăvara e departe.

Se scurg din ceruri,
Albe coroane
E-aproape Marte,
Îngheţ, în felinarul de aproape...

Celule de februarie

Frig
E rece-n glas şi în vise,
Închise.
Trist
Se scurge in cer neaua,
Mai albă.
Fulg
Se învârte din cerul gri,
Şi se izbeşte.
Lovit
Citesc melancoli,
Prin ferestre.

Neînțelegere

Asasin și stupid mă închin,
În fața unui închipuit
destin.
Așezat cu fața în josul
vremii,
Culeg roadele durerii.
Pur e cel ce nu-i
pătat
încă de-al lumii păcat.
Din nimicul absolut s-a desprins,
am zis,
Întins în josul timpului,
scurgerea sângerie
a vinului.

Un vis.

Trecuse de ora amiezii dogoritoare...
Asfaltul era inca incins si mirosea..dar eu ma plimbam agale, pe dale.
Am deschis timid ca deobicei usa pub-ului si pret de cateva clipe nu am vazut decat niste contururi, pana ce ochii mi s-au obisnuit cu intuneriul incaperii. Muzica nu se auzea prea tare, dar era probabil vreo balada rock romaneasca din timpuri stravechi.
M-am asezat la prima masa libera din fata mea, nu faceam mofturi la locuri. Chelnerita s-a apropiat plictisita de mine...
- Ceau. Cu ce te servesc?
...Trasaturile fetei ii erau bine accentuate, parul lung, saten in valuri, ii era stingherit de stransoarea unui elastic jerpelit ce-l tinea strans intr-o coada. Mainile ii erau albe si scriau nervos intr-un carnetel de note, sau poate o agenda mai veche, miniaturala, cu un pix albastru cu pasta, de genul celor cu 1 leu de la magazinele chinezesti. La picioarele scaunului era trantit si singur un rucsac military-style.
- Sa va aduc un meniu? S-a interpus chelnerita intre ochii mei si imaginea pe care tocmai o decriptam.
- Nu. O cafea cu lapte fara zahar e de ajuns.
... Se vedea concentrat pe randurile ce curgeau din varful pixului, tragand din cand in cand, absent, din tigara ce-i fumega dintre buze. Fumul se impletea armonois cu aburii cafelei fierbintii ce se intindea linistita intr-o ceasca la amrginea mesei. O cafea fierbinte intr-o zi torida de vara si doi ochi albastri. Doi ochi albastri ce s-au ridicat ganditori din refelxia foii mazgalite si au privit intr-ubn punct imaginar, aflat undeva in spatele peretelui ce se sprijinea de fundatie langa masa mea... O clipa s-au abatut din necunoascut si atunci i-am furat...
... Avea un cort cumparat de cativa ani, dar aflat intr-o stare exceptionala, se vedea ca nu-i trecusera prea multe ploi pe sub nas. Am luat si cortul impreuna cu cei doi rucsaci mari si plini, in mare parte cu pachete de Kent si doze de Tuborg, cateva haine si niste conserve, doua-trei carti, i-am pus in spate si am coborat amandoi din tramvaiul 3R la statia de langa gara. Caserita ne-a privit un pic sictirita cand am cerut 2 bilete pentru primul personal care pleaca din gara. Cand am urcat in vagon ne-a intampinat mirosul acea jegos, vechi, melancolic si plin de aventuri din CFR, care spunea iar si iar mii de povesti...
... Era deja seara cand am calcat, stramb cei drept (ceea ce mi-a provocat o durere de glezna pentru 2-3 zile), pe peronul din halta. Plamanii mi-au fost violati de aerul curat, crud si imbibat cu mirosul rasinii coniferelor. Jur imprejur erau doveziile erogenezei alipne, asa ca am luat-o linistit, la pas, pe cararuie. Apoi am inceput sa urcam, sa urcam in timp ce aerul zgarcit la altitudinea aceia, se racea si se rarefia si... nu am mai coborat niciodata.

Cuvinte scrise la beţie pline de nonsensuri şi aberaţii II

Lăsaţi-mă nebun în lumea mea. Luaţi-vă ţara şi lumea şi terra şi tot ce vrea pizda voastră. Luaţi-vă găurile negre din suflet în spinare şi mere-ţi pe ele călare. Călăriţi-le până în Singapore sau Athos că tot o laie e. Tot o ceată de netrebnici şi imbecili suntem. Luaţi-vă gîndurile aurite îngrăditre de piscinte şi zbraţi cu elicopterele voastre până în străfundurile subconştinţei. Asupriţi-vă dorinţele. Sentimentele. Grija. la nesfârşit. Asasinaţi-vă omenia. Distrugeţi visul din voi. Mutilaţi-vă. Mă jur că nu-mi mai pasă. Lasă. Să vă iubească viaţa ca o curvă grasă şi libidinoasă. Sfăşiaţi-vă jos aripile dacă vreţi să vă scăldaţi în noroi şi flegmă la nesfârşi. Ăsta-i iadul infinit. Să devi un ipocrit prins în spiţele propriei rotiţe mecanice, creată inventată, studiată, declanşată de mâna ta dreaptă. Tăiaţi-vă elanul, lăsa-ţi deoparte planul. Să se ducă toate unde or fi ştiind şi voi deveniţi mai imbecili decât nişte copii. Nişte sugari, dar nu de sfârcuri ce de clişee gîndite de alţii pentru mintea voastră. Ignoranţilor. Daţi-vă cu capul de pereţi să vă informaţi că mai şi doare. Păcătoşilor. Rugaţi-vă să vă doriţi ce nu aveţi nevoie, să trăiţi doar cu televizorul, berea şi prezervativele sparte. Să vă mutaţi curul din ce în ce mai mare între maşini şi calculatoare. Să fiţi păziţi de încălzirea globală ce v-ar topi slănina ce vă umple cutia craniană în locul a ceea ce oameni peşterilor foloseau şi-l nmeau creier.
Temeţi-vă de frica pe care v-aţi creat-o. De lumea pe care v-o proietaţi. De distrugerea pe care i-aţi programat-o. Omorâţi viaţa pe care v-aţi chinuit atâta să o băgaţi în voi.

"ceva dragut"

Mi-am propus sa scriu ceva dragut, ceva asa, roz si pufos, si plin de floricele ;i auriu, cu stelute mici albe si inimioare...
Pe dracu'...
Adica sunt nervoasa la culme. Si crede-ma. Am multe motive.
Primul ar fi ca tocmai am observat că nu am pus diacritice în prima parte a textului. Sorry.
Alt motiv ar fi faptul ca nu's băiat. Urăsc să fiu fată. Serios. M-am săturat de chestia asta până peste cap. Pe lângă dezavantajele de ordin fiziologic (dureri menstruale, adio pipi don picioare, epilare dacă nu vrei să se uite lumea la tine ca la zoo), vin cele de ordin sentimental/psihologic/mental sau cum vrei să o iei. Adică fetele plâng! De ce plâng fetele! Plâng din orice tâmpenie! Degradează însăşi natura plânsului. Băieţii plâng de circa 2 ori în viaţă (cu mici excepţii), când se despart de prima lor iubită şi când îşi îngroapă mama. Adică plâng cu un motiv. Un motiv adevărat. De asemenea băieţii sunt competitivi, foarte competitivi, dar joacă cinstit, nu-şi scot din joc adversarii prin bârfe nefondate. Băieţii ştiu să facă bani din orice, ştiu să meşterească, câştigă milioane de euro dacă se apucă de fotbal. Băieţii folosesc doar jumătate din timpul necesar unei fete pentru a obţine aceiaşi bicepşi. Băieţii nu trebuie să poarte bustiere când aleargă, findcă nu le flutură nimic. Nu trebuie să-şi vopsească nici unghiile, nici părul, nici să poarte tocuri de doăşi' de centimetri. Şi aşa mai departe.
Totuşi sunt nişte excroci. NU TOŢI! Unii dintre ei, dar din păcate marea majoritate dintre cei pe care i-am întâlnit. Aceia care preferă să joace WOW decât să bea o bere, aceia care au impresia că nu trăiesc dacă nu fumează nişte iarbă, aceia care se îmbată din două pahare şi vomită ca nişte porci. Şi ultimii, dar de loc cei din urmă, afemeiaţii, care se împart în două categorii, afemeiaţi care te fac să te simţi fericită şi afemeiaţi care te fac curvă. Cei care sunt galanţi şi curtenitori, până şi cu femeia de servici şi cei care fut tot ce prind într-un club. Băieţi care vorbesc mult, mult, foarte mult despre ei şi cu precădere despre "cuceririle" lor. Băieţii care se scuză când nu au erecţie sau când "se termină" prea repede, de parcă ar fi săvârşit un păcat capital.
La fel ca şi Dante, în cele mai adânci străfunduri ale Infernului i-aş arunca pe trădători. Acele persoane în care ai investit mult. Nu bani, da, dacă îi aveai, probabil îi investeai şi p'ăia. Persoane în care ai investit sentimente, mai rău, vise. Persoane pe care pur şi simplu le-ai crezut. În care pur şi simplu ai crezut. Şi ca la un joc de noroc, ai dat tot, tot. Ok, că apoi te-au aruncat, că te-au ignorat, n-ai ce să le faci, dragoste cu forţa nu se poate, ai plecat capul ai regretat şi ai mers mai departe. Asta e. Dar când s-au întors şi au pretins să distrugă şi ce nu îi privea. Şă distrugă ce ai reuşit să creezi pe ruinele lăsate de ei, asta a fost de-a dreptul un ciocan în cap. Topor chiar, când s-au milogit în faţa ta, ţi-au cerut îndurare, le-ai dat-o şi te-au "lucrat" pe la spate mai rău decât într-un film porno de 5$.
Îi mai urăsc şi pe Zburători, ce te ademenesc cu vorbe întortocheate şi surâsuri încadrate de gropiţe. Ei nu promit, nu cer, dar după ce-ţi dezvăluie privirea te simţi dator să le oferi. Îi urăsc pe nesiguri, complexaţi până în măduva oaselor, care aruncă cu noroi în ceilalţi, doar pentru a nu risca să fie ei pătaţi. Care pretind că ştiu cerul şi pot marea, dar defapt se lasă muşcaţi de primul păianjen. Cei care n-au încredere în oamenii care-i cred, în oamenii care ar fi gata să-i ia cu ei în lumea lor, ci îşi pleacă supuşi, urechile şi creierul către vorbe de prisos. cei pentru care dreptatea lor e mai mare decât oricare altă dreptate din lume.
Aşadar, am scris ceva foarte drăguţ. Am descris urmele calde ale ghiarelor ce mi-au străpuns sufletul şi carnea. Dar nu-i voi uita niciodată pe amicii, cei pe care-i poţi chema la o bere, cei care te primesc cu plăcere în echipa lor de forbal, cei care nu se ruşinează să-ţi mărturisească că încă "n-au făcut-o" şi că tocmai s-au îndrăgostit de colega din a treia bancă, care ar ieşi oricând la un concert şi ar merge cu cortul la munte. În cinstea lor, să bem!

Re...

Permite-mi să-mi iau aripile din dulap,
Să-mi scot visele de sub pat,
Să-mi pregătesc ochii pentru o altă călătorie,
S-ascult făclia.

Lasă-mă să-mi reciclez ideeile,
Să-mi adăpostesc timpul vagabond,
Trebuie s-aştept să-ncolţească clipele,
Şi-o să-mi reîncarnez dorinţele.

Eşti gata?
Ia-mă de mână,
Păşeşte atent,căci nu ai armură...