Aceasta ţi-e creaţia?
E tot ce ai mai bun?
O plapumă verde-aşternută,
Pe creste de pietre şi văi,
Plesnită la încheieturi
De oceane albastre,
Toate învârtite dup-un sferoid?
A, le-ai mai populat îmi pare,
Cu zeci de mii de necuvântărore.
Şi ce-ai lăsat în urmă, care,
Deşelate de orice păsare,
Cu minte considerată nefolositoare,
Care se vaietă în neştiinţă,
Şi copleşiţi de neputinţă,
Se iau la trântă cu munţii,
Violează mări, descărnează câmpii,
Îşi înfig ghiara veninoasă
În tot cei incapabil de-a vorbi?
Aceşti copii ai nepăsări,
Ai tăi să fie oare,
Ori şi-au creat cu bună ştinţă lumea,
De care-acum se tem,
Şi-o calcă în picioare....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lasă un comentariu