31 iulie 2011

Reţeta mea...


Ca să uit,

Mai stau dimineaţa
două ore în pat,
Adunându-mi forţele
pentru înc-o zi să-nfrunt viaţa.

Şi beau o halbă de bere.

Ca să uit,

Scormonesc refturile-n măruntaie,
Şi umplu noptiera,biroul,
cu cărţi
de citit, o droaie.

Şi beau o halbă de bere.

Ca să uit,

Cu mesaje diversificate,
Ascult melodi,
Pline de sentimentalisme,
Şi scânduri de inimi stricate.

Şi beau o halbă de bere.

Ca să uit,

M-afund într-un local
ca o cocioabă,
C-un ciot de ţigară şi trec cu privirea,
Prin pereţi, marţial.

Şo ca-ntodeauna, beau o halbă de bere...

11 iulie 2011

Când am început....


Şti când am început cu adevărat să trăiesc?

Atunci când la nouă juma', undeva într-un colţ de parcare trăgeam cu ochiu' printre rotocoale de fum, căutând microbuzul care face naveta, părâdumi-se la fiecare 2 minute că îl zăresc de după curba din dreapta.
Atunci când soarele lunii cuptor mă lovea direct în freză.Când mă sprijineam, impreună cu un ghiozdan mic, în care aveam un rând de haine, apă, biscuiţi şi cafea, şi o borsetă.
Atunci când adunasem ultimi bani de sub saltele, de prin şosete, cutii cu bijuterii, şi resturile de pe card şi am plătit un sfert din ei pe bilet.
Atunci când aşteptam cu nerăbdare să pornesc, când nu ştiam unde naiba mă duc, abia intuiam la ce staţie să cobor.
Atunci când într-o vineri seara, cu un gust amărui de dezamăgire pe limbă, cu o lipsă acută de adrenalină în vene, cu carnea închegată de oboseală şi cutia craniană îmbuibată cu nervi, am zis : "Mâine plec..."
Atunci când drumul ăsta părea ceva de necoceput, ceva ce nu ar fi trebuit să se întâmple şi totuşi îl parcurgeam, un drum fără o ţintă exactă, nici un loc, nici o persoană, nici un eveniment, nici un sentiment, nimic din toate, doar călătoria care era totul...
Atunci când, coborând în autogară am constatat că-mi ratasem ţinta cu vreo 12 km, din care m-am apucat să parcurg vreo 3 pe jos, fără să ştiu exact în ce direcţie mă îndrept, dacă mă apropi sau mă depărtez.
Atunci când am mai dat un sfert din toţi bani strânşi pe un alt mijloc de transport, ca să ajung la locul ştiut doar după nume.
Atunci când am zărit transpirate, în arşiţă, trupuri mahmure, şi papilele mele gustative s-au delectat cu amarul-răcoros al berii aburinde într-o sticlă.
Atunci când s-a mai dus un sfert din banii colectaţi, pe bir. Când s-a lăsat întunericul. Când nu mai ştiam unde începe lumea şi unde se termină. Când nu mai ştiam care sunt prietenii şi care sunt necunoscuţii,dansând, bând şi glumind cu toţi.
Atunci când am călcat strâmb, bâjbâind pe întuneric spre buda aia verde, ecologică şi extrem de împuţită. Atunci când m-am trântit în iarbă şi simţeam mişcarea de rotaţie terestră.
Atunci când mam trezit şi faţa ta îmi era imprimată pe palmă, când printre pleoapele mele umflate îţi zăream genele dezorientant de lungi străpungând aerul stătut al cortului. Atunci când mi-am zis că n-aş fi vrut nimic altceva şi nicio altă locaţie şi că tot ce aveam în acel moment îmi era deajuns, dar apoi m-am ridicat să-i fac din nou o vizită budei ăleia verzi, ecologice şi împuţite.
Atunci când amiaza devreme ne-a găsit fără bani şi fără un transport sigur spre casă. Atunci când habar n-am avut să împătur un cort şi când o conservă cu porumb mi s-a părut genialitate la cutie.
Atunci când am umblat vreo 40 de minute în praf, soare şi printre bretele de bagaje, când am luat la ocazie, un taxi, pe care l-am împărţit cu unu de vroia să se scalde-n ştrand. Când am mai străbătut şinele fierte de cale ferată în drum către gară şi când am ajuns la cară tocmai ca să nu luăm trenul.

Şi am început să mor din nou când aerul poluat de oraş mi-a trăsnit nările...