Rădăcini,
Vechi călătoare,cunoscăroare culegătoare,
Mi s-au înfipt adânc,
În chilimbarul ochilor tăi.

Frunze,
Tinere speranțe, ambiții vise,
Dezbinate idealuri,
Îmi culeg cioburi.

Credeai în stele?
De ce credeai în stele?
Fiindcă sclipeau și le vedeai?
Îți ajungea atât să crezi în ele?

Credeai în timp?
De ce credeai în timp?
Fiindcă îți număra clipele de nerăbdare?
Îți ajungea atât să crezi în timp?

Credeai în viață?
De ce credeai în viață?
Fiindcă deschideai ochii somnoros în fiecare dimineață?
Îți ajungea atât să crezi în viață?

Dar în oameni când ai să mai crezi?
Și când vei mai putea să crezi în mine?

Sub bolta rece de azbest mă lovește greața
Tăcerilor catastrofale neîmpărtășite.