Tăcere!

Încă aş mai putea scrie,
Cuvinte, cuvinte o mie,
Le-aş suipa, le-aş trânti de pereţi
Să se sfarme,
În cioburi, fulgi şi rame,
Nu pot să tac,
Mă dor cuvintele pe creier,
Haotic,
Se-nvârte-o horă moartă-n
Jurul meu,
O nebunie de-un minut,
Cuvinte,
Se-nvârt,
Sunt suliţă şi scut.

Picuri de sânge

Mă simt ciudat,
Sângele îmi musteşte încă de păcat,
Sunt totuşi bucuros,
Căci am ales s-aleg ceea ce-a fost.
Mă simt pătat şi totuşi liber,
Dar tot mă rătăcesc şi sper,
E-o farsă-a vieţii,
I-atât de dulce,
Un strop din pelinul ei
Mi-ajunge.

Un ultim joc

Un ultim joc,
Murdar, de noroc,
Dorinţa-i dictator suprem,
Şi frigul din oase trişorul.
Un ultim joc,
La atât te chem,
Poate,
La acestă mână,
Eu sunt învingătorul.

Vise,ţeluri,idealuri...

Gânduri, în rânduri dezordonate,
Se-adună toate
Blestemate!
Suflu, chinuitor şi arid,
Pe gât alunecă încet
Ca un acid.
Durerea răzbate din măduvă,
Se răspândeşte-n sânge,
Îmi invadează creierul.
Golit din nou de tot ce am,
Sărman de vise,
În culise mai creez
Idealuri!.

Urlu,
Si încă mai cred că el
Poate mă aude,
Sunt cuvinte fără rând,
În sufletul meu este doar scrum si fum.

Alerg,
Şi încă mai sper că pot ajunge
La marginea lumii,
Sunt vise fără astâmpăr,iar
În sufletul meu este doar scrum şi fum.

Visez,
Căci visul e ultimul dar,
Ce mi-a rămas,
Mă încăpăţânez în prostie şi,
În sufletul meu este doar scum şi fum.

Ceva de buzunar

Dezorientat,
Un gând se plimbă pe tavan,
Dar e în van,
S-a dus aproape-un an.

Nehotărât,
Fuge pe-un câmp un balaur,
De aur,
Dar se topeşte-n cântecul de graur.

Tristă,
Se-aruncă-n vale-o apă,
E udă toată,
Şi cade şi fuge-nceată.

aproape

Alerg în şosete pe autostrada viselor fără pereche, de sus îmi zâmbeşte nebună doar luna, jumate', că-n clendar i-aproape noiembrie, aproape....
Atât de aproape am fost, ne despărţeau câteva şoapte, aproape...
M-alint pe străzi cu fagure şi felinare, lucruri banale îmi ies în cale, precum tramvaie, abc-uri,taxatoare de parcare. Nu mă mai zgâriaţi pe urechi cu vobe deşarte! Îmi sângerează timpanul şi pe limbă simt lacrimi aproape la fel de amare ca pelinul, aproape...
Pasul întortocheat şi ochiul derutat, dar visul limpede, agăţat în minte nimic nu-l sfarmă, nu-l deşartă din covata gândurilor, a timpului şi a simţurilor. Calc pe parchetul străzii fără margini, în mine ţin încă ascunse imagini, nu prea se văd, ci doar le simţi, aproape...
Acum mă mint să scap, mă detaşez şi zic că-s aproape departe, aproape...

Din copilărie (II)...

Cobor pe-o fâşie de lună pe mal de mare şi mă spăl cu stele pe picioare. Am coborât ca să observ, cum migrează oceanul, cum norii mângăie nisipul.
Închid ochii şi văd lumină, şi scot pe nări basme şi fluturi. Ating cu palma o piatră albastră şi în dată se sfarmă şi zboară cât colo în trap un pur sânge arab. Înot în munţii şi urc pe mare, mă scald în raze bine rumenite de soare.
O frunză se ridică şi zboară încet spre creangă, se anină şi fulgi din pămnt se cern spre cer. Un colţ de lună mă mângie pe obraz, îi zâmbesc şi pe ochi îmi ies nuferi albi.
Nimic nu-i real, e-o fantezie, aventură ca viaţa în sine. Există zâne şi stele , pe pleoapă adorm şiraguri de mărgele, există inorogi şi pheonix şi iele, totui real în minte şi-n vene.