Sa fie..sa nu fie iarna?

Sunt frumoși oamenii? Am petrecut deja câțiva ani din viață lângă ei, dar tot n-aș putea răspunde...
E frumoasă ploaia? Atât de curată, atât de sinceră, nu vrea mai mult decât să îți curețe pleoapele, cade neoprită din drum, își aruncă stropii în furtună fără teamă...da, e frumoasă ploaia.
Dar zăpada? E frumoasă zăpada? Atât de curată, atât de firavă, îi e teamă și să străpungă fața pământului, așa că i se așează ușor pe tâmplă și i se prelinge prin bulgării negrii...da, e frumoasă zăpada.

Și ce frumoși ar putea fi oamenii...

Finding rumors of the dark bird

Frozen wings upon my eyes,
They call me chamber of no lies,
But then the second i saw you
My sky turned blur, my wings on fur.

I keep on question my poor soul,
What were you looking for at my door.
Was it the mist behind your toughts
Which brought you here from dark thrones.

Rădăcini,
Vechi călătoare,cunoscăroare culegătoare,
Mi s-au înfipt adânc,
În chilimbarul ochilor tăi.

Frunze,
Tinere speranțe, ambiții vise,
Dezbinate idealuri,
Îmi culeg cioburi.

Credeai în stele?
De ce credeai în stele?
Fiindcă sclipeau și le vedeai?
Îți ajungea atât să crezi în ele?

Credeai în timp?
De ce credeai în timp?
Fiindcă îți număra clipele de nerăbdare?
Îți ajungea atât să crezi în timp?

Credeai în viață?
De ce credeai în viață?
Fiindcă deschideai ochii somnoros în fiecare dimineață?
Îți ajungea atât să crezi în viață?

Dar în oameni când ai să mai crezi?
Și când vei mai putea să crezi în mine?

Sub bolta rece de azbest mă lovește greața
Tăcerilor catastrofale neîmpărtășite.

Mărturie

Încă o treaptă ingrată.

Când mă voi prăbuși din turnul vostru,
Voi ști că a fost cel mai înalt.

Încă o picătură de sânge.

Când rănile nu se vor mai închega,
Voi ști c-am ales lupta-nțeleaptă.


Încă o lacimă șu un surâs.

Când îmi vor pune ultima mască,
Voi ști că a fost singura-adevărată.

sărat

stai, stai o secundă...
stai să îmi adun cioburile ce le târşâi după mine.

stai, stai o secundă până-mi intri-n gând
nu-mi năvăli pe sub piele încă, atât de profund.

stai, stai o secundă...
cu mine!

Probleme existenţiale ale secolului XXI-4

In secolul XXI avem democratie...

Avem libertate de exprimare,
Dar oamenii nu mai au nimic de spus.

Avem libertatea de a protesta,
Dar oamenii se indoapa cu hamburgeri in fata televizoarelor HD.

Oamenii isi iubesc tara!
Si fug in strainatate sa stearga cururi pentru telefoane lucioase.

Sotii grase, telenoveliste, exclus!
Doar pline de celule canceroase prajite la solar.

Problemele existenţiale ale secolului XXI-3

Eşti un falimentar emoţional!

Ţi-au amputat astralul
Sentiment al aproierii de aproape.

Ţi-ai clădit iluzia de sticlă
Cuşcă de pasăre măiastră.
Mă laşi să zbor!
Rămâi mort, la pământ, incolor.

Je n`aime plus c`est jeu.

Milen

Întunericul a apus.
Soare stins,
eclipsă.
Pe buze e-o pistă imaginară
De zâmbete
Şi cioburi de vorbire articulată.
Cald, nu e lângă tine,
Ci lângă singurătatea milenară.

nu mai ştiu

Mi-e scârbă de lumea ce mi-am creat-o,
Mi-e groază de univesul meu!
Mi-e lehamite să mai greşesc,
NU ŞTIU.

Mi-a golit stomacul durerea,
Mi-a izbit imaginaţia nepăsarea,
Mi-a atacat globalizarea celulele.
NU ŞITU.

M-aţi minţit,
Mi-aţi violat inocenţa,
Mi-aţi furat intimitatea,
M-aţi dezvăţat să iubesc,
Mi-aţi impregnat inima cu ura voastră.

ŞI EU NUZ MAI ŞTIU SĂ TRĂIESC.

Degajat

Asta e tot ce-a mai rămas din idealul meu de iubire...

Credeam în contopirea astrală,
dintre un bărbat şi o femeie,
cum epidermă trece de epidermă
într-o clipă eternă.

Am rămas cu acea senzaţie caldă,
Uşurare a valurilor de sânge
ce traversează vene.
Uşoară apăsare, sau tare,
lehamite, dezgust provocat,
de-un corp transpirat.

Visam la momentul în care unul
respira pentru doi,
şi împreună ating într-o clipă
aceiaşi idee,
şi nu mai există eu, tu.

Am rămas cu usturimea buzei
muşcate de pasiune,
urme de compasiune,
în inimi neîmpărtăşite.

Da, recunosc că mi-e dor...

Să nu credeţi cioburi,
că dupa răsărit,
şi zile calde, zile dulci,
zile cu gust de buze de tine,
de piele de tine,
de fire de tine,
de atingeri de tine,

va fi vreodată uşor să stingi furtuna.

OS

O idee
care printr-o ciocnire de evenimente
a devenit materie,
şi-şi spune cu mândrie de mii de ani
omenire.

*

Curcubee...

Aer, nări, popice
Totul împletit cu spice.
Ura despărţirii,
la marginea simţirii.

Lângă mugurii de ianuarie,
Ne zabtem în curcubee
colaterale.

Îmbrăţişare

Pe drumul unde soarele-răsare,
Nu dimineaţa.
Ziua-n amiaza mare.

Unde cortul se-amestecă cu marea.
Iubirea cu uitarea.
Mâine cu ieri,
Iar mâna mea cu-a ta.

Crimă şi răsplată

Abuzăm împreună,
imaginile clare de lună.

Ne inspiră mirosul de tutun,
inspirăm aburi de bere.

În pat la tine se cramponează noaptea
sânzienelor pedofile
pe care ÎNTODEAUNA le iau cu mine.

Nu rabd să nu fiu izbită
în cornee de lumina reflectată
de celulele epiteliale
ce-ţi acoperă faţa,
de firele brunete
ce-mi mângîie dimineaţa.

Nu te vreau acum,
Şi nu te vreau nici mâine.
Nu te vreau nici măcar pentru mine.
Te vreau să fi.
Te vreau să văd.
Că nu-s singur în decor.

File din jurnalul Florii-Soarelui

Floarea-Soarelui nocturnă,
Nu trăieşte-n turmă.

Nu se complace
cu seminţe
bea sevă de pământuri
supradilatate
din universuri neexploatate.

Se hrăneşte cu noapte
şi hârti de CARTON
îngropate
de oasele
gorilelor detoxifiate.

Când vrea să zboare,
găseşte o cometă
n-alege orice planetă,
îi place abisul
seminţelor de ceară.

Îi place gustul dulce
al berii servite în timpane
sonore şi multicolore.


Trăieşte-n întuneric
dar preferă roşul
macilor subdezvoltaţii
pentru opiu.

De pe cetate vede marea
înghesuială a zebrelor
pe traiectoria de lansare
a găluştelor globale.

Îi plac animalele şi ceaţa
dar atunci când culege mătreaţa
fibronilor de struguri
din viile vibraţiei cuneiforme.

În finalul unei zile încărcate
adoarme cu burta sub carte.
Uneori e pică, alteori ghindă.
Mulţumită sforăie în simfoni
nedezlipite de hidrogenul mării.

Peisaj urban

Şoaptele pilite,
Prin nopţi,
trenuri,
vagoane nedormite.

Cuvintele scrijelite
Sub bănci
lemnul
crud din cartiere împuţite.

Dorinţele
desluşite
sub ceaţă-ndurătoare
oroare-n ochi
când te-am părăsit...

Durere pe buze
Flacără
variante
peluze
aristrocrate săruturi
în zori.

culori întinse
variabil
pe pânze sihastre
de oraşe
capse-
le gecii de piele
îmi lasă urme
sub pleoape
neplânse
metale grele.

AC-0-lo

Acolo,
Unde nu bate vânt,
Nici furtuni nu sunt,
Nici secetă,
Nici frig,
Am plantat seminţe.

Acolo,
Unde ele au crescut,
E-acum tot vânt,
Tot ploaie şi frig,
Tot secetă,
Se frâng spice...

Metamorfoza oaselor spintecate
de raze de lumină,
Anină experienţa,
antropomorfică a
locaţiei invariabile.


Acolo vei usca măracini.

Acolo-ai uscat seva din mine.

Creta iernii

Remuşcări,
Rece paletă de culori.

Ştii bine!
am încercat,
am aşteptat.

Îţi cunosc abisul,
Întunecat al minţii,
M-ai ars pe suflet cu iadul tău.

Ţi-am zărit licărirea,
Rătăcirea,
Din ochi,
Credeai că nu-nţeleg,
Am evitat prudent
Să-ţi mai pornesc răscoală-n suflet
M-am retras,
Cu suflet încă ars,
E cald, senin, iubire-aproape.

De-acum lipsit sunt de extaz.

Colocviul Sânzienelor de februarie

.

Prea multe cioburi înfipte-n epidermă,
Prea multe crivăţuri urlă din străfundul cărnii,
Prea multă ură,
Mult pre multă iubire,
Atâta vinovăţie,
Grotescă neputinţă,
Iluzie, decepţie, speranţă,
Viaţă, compasiune,
Gol imens în stratosfera sufletului,
Şi bule de gheaţă în stratu-i de azot
Şiruri de piele vânătă,
Zăpadă, deci răceală.
Crâmpeie de amintiri
Şi-un cocteil de emoţii,
Excitare,
Puternică excitare,
Orgasmul firului de păr...
Retragere, abandonul golului plin,
Putere,
Slăbirea papilelor,
Slăbirea epidermeni,
Umăr greu,
Umăr gol,
Umăr protector,
Pastile de nomenclatură pentru noi generaţii neuronice,
Bube astrale în tălpiile ce calcă pe Lună,
Mult plâns,
Prea mult plâns,
Prea multă disperare

Paravan

"Clinc", asta e tot ce mai putea spune linguriţa trântită fiind de gura cănii de porţelan. De unde atâta nervozitate? Tocmai se auzise o pelodie neinteresant de cunoscută, soneria telefonului Nokia 5200 negru, fost negru, ce acum avea o nuanţă griurie, brăzdată de rânduri de zgârieturi şi alte feluri de degradări.

Ea-personajul principal- se aşezase pe un scaun situat în capătul încăperii, lângă fereastră bineînţeles. Abia intrase pe băncile liceului şi pentru ea noţiunea de loisirs nu era încă clar conturată. Nu îţelegea încă bine cum e cu ieşitul la cafea, trasul din ţigară, moda hainelor pe care dai o căruţă de bani ca să arate vechi. Timpul liber - îi aducea în nări mai degrabă mirosul ierbii înecate în moloz din spatele blocului unde juca fotbal şi "pătrăţică" cu băieţii prin gimnaziu şi unde la pupat pe Ionuţ, la un joc tâmpit de adervăr şi provocare.

"Ceau mama, sunt la o cafea, am scăpat mai repede de la română şi am zis să mai rămân puţin prin oraş"
"Nu, nu sunt cu nimeni"
"Bine, nu stau, mult"

Jenată. Sentimentul corect era jena. Se simţea jenată că trebuia să-i dea maicăsii atâtea explicaţii. Până la urmă ce aport avusese mă-sa la existenţa ei? O scoase pe pizdă, mare lucru, şi ea ar putea face asta dacă şi-ar pune în gând, iar mai trebui doar un băiat... Da. Şi din această cauză se simţii jenată. Sta singură la o masă, doar ea şi cana albă, curva aceia de cană, ce e linsă şi sărutată de zeci de buze în fiecare săptămână, cu ceramica ei albă de a cărei lovitură linguriţa a suspinat - "Clinc".



De ce numai ea? De ce doar ea s-ar simţi jenată într-un astfel de loc, într-o astfel de conjunctură? Aruncă o privire scurtă în jur (nu-şi alesese chiar întâmplător acea masă scorojită cu iniţialele A+I=Love), de acolo putea contempla întreaga creaţie divină ce se manifesta exact în acel loc, exact în acel timp, exact sub ochii ei, şi era atât de plictisitoare...Cinci personaje : un cuplu adolescentin, un tânăr cu figura aspirativ-filosofică şi un laptop, alţi doi amici ce sorbeau dezhidrataţi dintr-o bere şi pufăiau precum o locomotivă din '80.

Ea- ochii abaştrii, părul brunet lung şi creţ, tuns drept, fără scări, unghiile îngrijite într-o nuanţă neutră, despre care am auzit că se numeşte nude, o bulză tricotată cu dungi verzi şi negre, scoate din geanta gri de umăr un caiet. Un singur caiet. Apoi un pix. După ce mai aruncă o privire căutătoare de jur-împrejur purcede la a analiza radical şi impertinent "jena" pe care i-o transmiteau ceilalţi, mai vexaţi cei drept decât ea în a şi-o muşamaliza.

Ziua I, locaţia A, subiectul alfa :

Tânăr, undeva la 25-26 de ani, provenit dintr-o familie monoparentală (se înţelegea după cutele prea adânci de pe frunte pentru vârsta sa, după stilul îmbrăcămintei simple şi în tonuri închise şi după lipsa unui partener de discuţie, compensată de un laptop, achiziţionat, cel mai probabil la mâna a doua. Ocupaţia domeniul economic (partea de contabilitate) sau plicticoasa funcţie de corector pentru vreo editură sau publicaţie cotidiană (era uşor de perceput stilul lejer de a lucra la calculatorul portabil, de unde deducem obişnuinţa, chiar suprasaturaţia companiei acestuia. Necăsătorit (nu are verighetă), neimplicat într-o relaţie (nu e însoţit de nicio parteneră de sex opus şi nici nu a verificat telefonul timp de o oră cât a fost urmărit). Probabil nici nu a mai întreţinut relaţi sexuale de multi timp şi/sau fosta partenera nu l-a prea satisfăcut, lucru uşor de dedus din tensiunea mişcărilor şi atitudinea crispată , oarecum imobilă a chipului. Venit lunar - mic. Totuşi e nevoit să consume anumite sume pe cafea/bere/ceai în acest local semiboem pentru a se feri de atmosfera incomodă şi JENANTĂ din casa părintelui cu care a crescut şi căruia trebuie să-i asculte acum toate dezamăgirile specifice omului ce se simte în etate.

Ziua I, locaţia A, subiecţii beta :

El, adolescent, major, provenit dintr-o familie bine situată financiar, îmbrăcat într-un stil lejer dar atractiv datorită jocului de culori verde-mov şi a pătrăţelelor de genul tablei de şah, un i(chestie de înaltă tehnologie ce incepe cu i mic, continuă cu literă mare şi e bună la toate, mai puţin la preparatul cafelei dimineaţa), mândru şi posesiv, a reuşit să pună mâna pe prima fată din viaţa lui de care oricum nu e îndrăgostit lulea, ceea ce îi oferă un confort, totuşi din atitudinea sa şi din modul în care îi evită privirea reiese JENA de a fi ţinut anterior destul de mult la o fată încât aceasta să-şi permită să-i dea tromful, întâlnindu-se pe ascuns cu un bucureştean. Ea, mai mică, fata tatii, care înainte de pubertate îşi dorea cel mai mult pe lume să devină prinţesă, a, şi o casă de păpuşi, lucru ce reiese din gesturile ei exagerate ce se pretind feminine dar denotă o puerilitate nedemnă de o tânără de 16-17 ani. Consideră că merită mai mult de cât are, deşi situaţia financiară a familiei ei e una de mijloc, îşi cumpără ţigări DUNHILL şi are un rucsac albastru cu norişori NIKE. Nu e îndrăgostită de băiat, dar consideră că este unul pentru nivelul ei, nu prea deştept ca să o eclipseseze sau să o manipuleze, şi nici prea subtil ca să o prindă vreodată cu garda jos. Apropierea fizică dintre ei nu e pregnantă, deci se întâlnesc de o perioadă relativ scurtă de timp şi nu şi-au tras-o încă. Deşi el se simte confortabil în prezenţa ei, în scurt timp ea se va simţi JENATĂ în preajma unui personaj atât de plicticos şi neprovocator intelectual şi spiritual pentru ea.

Ziua I, locaţia A, subiecţii gama :

Doi amici de vârste apropiate 19-20 de ani, îmbrăcaţi poate cel mai corect din punct de vedere al tendinţelor impuse de revistele lucioase de modă, dar totuşi nu în haine de firme la ale căror case de marcat te prezinţi cu una/două căruţe de bancnote+monede, fără etichete "indiscret" lăsate la vedere. Cu părul un pic mai lung, genul creastă pe mijloc susţinută de un întăritor artificial, uşor de găsit în comerţ şi nu prea scump. Consumă bere REDD'S. Primul indiciu care mă scoate din monotonia cu care urmăream ultimul cuplu de actanţi din această încăpere, din această seară. Din discuţia la care trag cu urechea pentru a fi perfect conştientă de vertictul final care mi se zbate printre neuroni de 40 de secunde încoace, îmi dau seama că cei doi îşi destăinuie cu prea multă încredere şi prea degajat unul altuia diverse informaţii, lipsiţi de masculinitatea şi uneori, chiar orgoliul specific unei astfel de discuţii. Deşii corporal nu se ating orientarea fiecăruia, 75% spre celălalt şi 25% spre restul încăperii, picioarele lipite unul de celălalt, uşor crispate ale unuia, şi cele puţin depărtate ale celuilalt, cu vârful pantofilor îndreptat în cazul fiecăruia spre partenerul de discuţie. Gesturile directe executate cu degetele îndreptate spre interlocutor, toate mă conduc la decizia finală, tocmai am analizat un cuplu gay. Vocea joasă pe care o folosesc, cuvintele deloc obscene şi întâmplările amicale şi banale pe care le relatează, precum şi încercarea nereuşită de a părea mai interesaţi de ambianţa cafenelei decât de partener îmi dezvălui JENA acestora de a respira întro societate îndopată cu prejudecăţi şi teama de batjocura ce i-ar putea întâmpina la fiecare prag.



Toţi sunt atât de fericiţi acolo înăuntru, la căldură, i-am conturat atât de bine, i-am JENAT atât de credibil, cred că am să le iau lumina şi am să plec.