Avioane de hârtie

'Uite, am să iau, aşa, o foaie de hârtie. Iată, o rup de aici sau... nu, o iau din grămada aia de hârti.'
'Gata, uite-o.'
'O simplă foaie de hârtie? Asta vezi tu?'
'O simplă foaie de hârtie...Nu, n-ai deloc imaginaţie. Deci, foaia asta va deveni un sport, un...'
'...cufăr, dacă vrei să-i spui aşa'
'Ce am să pun în el? Asta nu te priveşte...'
'Bine, gata, nu te bosumfla aşa...Uite, vom începe să, măzgălim foaia asta de hârtie.'
'NU!!! Stai! Nu aşa...adică, scriem totuşi ceva. Un rând eu, un rând tu, ok?'
'Să încep eu? Bine, hai să îţi arăt. Eu scriu că vreu o busolă, pentru că paşii mei nu-şi mai găsesc sensul e lumea asta. Tu ce scri?'
'A... un pix care să funcţioneze? Păi ăsta ce are? Merge mai greu da...nu aşa, te rog eu, că strici jocul.'
'Bun...rândul meu, uite, mi-aş dori să am o ancoră şi o paraşută.'
'De ce râzi? Nu, nu o paraşută de-aia cum crezi tu.Adică, dacă busola îmi va ghida paşii, voi da frâu liber tuturor dorinţelor şi viselor şi atunci (hai, nu da ochii pe spate acuma, că-i serios), atunci voi avea nevoie de o ancoră, mă'nţelegi, bine fixată de pământ, care să nu-mi permită să mă avânt prea tare, iar paraşuta..e, vezi că şti, paraşuta o voi folosi atunci când voi cădea, ca să nu-mi frâng vreo vertebră a sufletului din nou... da, da, ca ieri...'
'Rândul tău... o bere şi-o lasagna?!? Măi, ţi-am zis să fi un pic mai serios. Da, înţeleg că ţi foame şi sete, lasă, cinăm imediat, doar să mai scriem două rânduri,ok?'
'Uite, eu mai scriu...o ţintă marcată.'
'Stai să-ţi explic, şi apoi îţi dau hârtia şi pixul.'
'Da? Ai acuma o idee şi nu vrei să-ţi scape...ok, uimeşte-mă...'
'...."pe tine"...Pe mine?!? Dar nu ai cum să mă ajungi, niciodată, şi, şi, stai un pic, şi dacă-i până acolo...eu nu te-am vrut niciodată...bine, poate, aşa, cândva, dar...acum nu-mi mai trebuieşti aşa, deci încearcă să-mi oferi ceea ce caut la tine.'
'Cum? Păi şi ce dacă eu vreu busole şi ancore şi paraşute...'
'Păi vezi, deaia n-ai să mă ajungi niciodată, pentru că eu mă duc mereu în alt loc, în alt gând. Dacă vrei să mă înţelegi, înţelege-mă şi lasă-mă să-mi fug în voie...atunci doar, ai să mă ai.'
'Şti ce, mai şti să faci un avion de hârtie? Bine, fă te rog unul pentru mine. Promit. Ultima tâmpenie şi apoi cinăm, bem un vin bun...dar fă-mi hatârul ăsta, fă-mi un avion de hârtie.'
'Gata? Uau, ce rapid ai fost. Bun, acum, hai să facem o probă, aruncăm avionul acolo, în foc, în văpaie..dacă arde, mă ai tu, dacă nici un fir de fum nu înnegreşte hârtia, atunci te am eu. Bine?'
'Păi cum să fie banal? Cum să fiu eu cea care pierde din start? Ia, încearcă, aruncă-l...'


...şi foc n-au avut niciodată...

"Ciuperca" şi lunaticii

Oradea-Ciuperca,15 Iunie 2011. 21.45

Urcatul dealului Ciuperca nu m-a obosit destul încât să nu observ la mâna stângă, chiar de după o pâclă de copaci tineri jumate' de lună mâncată de jumate de umbră. Cerul era încă luminat de soarele care-şi trăsese pijamalele şi se ascundea acum sub pătură, trăgând cu ochiul la spectacolul pe care îl pegătea luna în culise.

Acelaşi loc. Aceiaşi zi. 22.30

Dealul e înghiţit de o negreaţă plumburie ca fumul emanat de ţevile de eşapament ale maşinilor ce mişună la poalele lui. Grupuri de oameni mici şi oameni mari, a căror faţă nu o pot decripta, se înghesuie pe coama estică, apropiindu-se nepăsători de marginea râpei. Pentru câteva minute sunt convinsă de redescoperirea Babilonului. În faţa mea un tătic şi un fiu identificau Carul Mare pe boltă şi conversaţia lor jucăuşă îmi gâdila cu intermitenţe timpanul :

COPILUL: - Şi ând o să plece AIA, o să apară iară luna.
TATA : - Da, e doar o umbră care acoperă luna.
COPILUl : - Şi când o să plece, nu o să apară dincolo soarele şi luna o să se ducă?

În stânga un grup colorat mi-a atras atenţia, n-aş putea să redau conversaţiile lor în limba maghiară, dar în timp ce încercam să prin din zbor unul-două cuvinte, bliţul celor din dreapta care stăteau jos, pe iarbă, iar nu pe borduri ca noi, mi-a distras atenţia, ca mai apoi să constat că vorbeau în engleză. Începuse să îmi placă acest Babilon redescoperit în urbea mea natală, sub un spectacol cosmic de umbre şi lumini.

Acelaţi loc. Aceiaţi zi. 23.20


În cerul întunecat abia distingeam o formă circulară, a cărui contur slab luminat, de culoarea piersicei aproape coapte încadra o mandarină cărbunie. Spectacolul acoperirii se terminase. Suspansul dezvăluirii s-a prelungit prea mult, aşa că mulţimea s-a rărit, iar perechile umbră-lumină, pe care le observasem înainte, îmbrăţişate sau sărutându-se în jur, au pălit una câte una, acum când ochiul selenar nu-i mai supraveghea. Misticul se dezintegra sub mocirla cotidiană.

COPILUL: - Da la 18 ani o să pot să conduc maşina?
TATA : - Da, la 18 ani.
COPILUL: - Şi motocicletă?
TATA: - Păi, deaia mare tot la 18 ani.
COPILUL : - Dar aia mică?
TATA : - Deaia mică poţi şi la 16....

Ducând sticla PET la gură, am constat că resursele mele de cafea se terminaseră, i-ar somnul nu păre deloc impresionat de suspansul pe care "AIA" se încăpăţâna să îl întreţină, aşa că am ratat dezvăluirea lunii, care se defăşura probabil, în timp ce eu mă desfăşuram printre vise şi cearceafuri.

Un moment de relaxare...

Ziua de vineri e preferata mea...

Silueta mi s-a profilat în cadrul uşii, cu o cană de ceramică albă aburindă în mâna stângă. Peste câteva clipe ma-m trezit cuprins de un moment de relaxare. Aşezat oarecum incomod pe treapta rece a scărilor, ferit de un vânt rece-primăvăratec ce se ambiţiona să mişune printre frunze în ciuda calendarului ce denunţa luna iunie.
Noaptea plouase, aşa că dimineaţa împărtăşea curtea umedă, cu băltoace şi frânturi de frunze sfârtecate.
Din ţigară curgeau râuri de fum ce se încăpăţânau să răzbată prin vântul primăvăratic rătăcit prin iunie. Priveam printre umerii fulgilor de scrum şi întrezăream luciri roşiatice... atunci mi le-am imaginat şezând cu miile pe fundul iadului. Parcă aşa va fi şi iadul, plin cu frânturi roşiatice şi umeri de scrum, râuri afumate urcând dintre cărbunii mocniţi, pe pereţii cenuşii jucând umbrele crepusculare ale flăcărilor.
Apoi aş călători prin Infernul lui Dante. Oare cum ar arăta un mileniu mai târziu decât imaginatorul său?
Descendând, cu siguranţă aş staţiona în Limb, vreo două-trei sute de ani de mi-ar fi permis, aş putea afla ce n-am aflat când paşi-mi bătătoreau asfaltele scorojite, şi câteva discuţii cu anticii filozofi cu siguranţă mi-ar fi mai pe plac decât vreo şuetă cu oicare 'intelectual' al vremurilor noastre, măcar două-trei sute de ani...
Şi unde m-aş opri, spre a-mi ocupa veşnicul sălaş? În al doilea cerc, al păcătoşilor din dragoste? Aş sta şi-aici un veac în treacăt, dar nu m-aş integra complet. Ar fi parcă prea puţin, prea dulce, curiozitatea m-ar împinge înainte, dar şi soarta unei vieţii de căutări.
Printre lacomii din cercul trei aş trece repede, nu prea m-ar impresiona, câteva ore de lăcomie din trăirea trupească ar fi insignifiate pentru a-mi rezolva, măcar un loc de staţionare, prin zona aceasta, aş coborâ din nou...M-aş aşeza între zgârciţi şi risipitori, şi vreo două decenii aş aduce argumente de partea zgârciţilor, atât doar, căci sunt atent cu distribuirea timpului meu, şi aşa infinit...
Pe la mânioşi aş petrece o vară de vreo 3.650 de zile. O încăierare mică sigur m-ar tenta prin cercul cinci, şi pun pariu că aş dărâma câţiva mânioşi...
Dacă i-am ascultat cu atenţie pe filozofii de la intrare, sigur relatările ereticilor m-ar fermeca aproape la fel de mult, deşi tind să cred că Infernul prin care călătoresc a cam ieşit de sub aripa protectoare a autorului şi e ştirb de cercul şase, deci aş trece la şapte...
În primul brâu aş rămâne categoric impresionat de Macedon şi m-ar tenta să-i propun o 'evadare' spre secolul 21, cred că s-ar descurca de minune la globalizare. În brâul doi aş recunoaşte foşti contemporani, în special unul, care sigur va avea ceva să-mi mărturisească cu regret, iar brâul trei l-aş admira din depărtare, aşa colorat şi amestecat cum e, dar nu cred că aş staţiona.
Pe cei din primele părţi ale cercului opt încă i-aş mai urâ, chiar dacă am fi cu toţi ca să zic aşa, în acelaşi cazan. Zona trei şi patru nu prea mi-ar trezi interes, iar în cinci şi şase înghesuiala de politicieni, bancheri şi alţi sigur m-ar înăbuşi. Cercul nouă nu l-aş vizita, de departe mi-ar declanşa repulsia, aşa că ...aburii cafelei se cam răriseră, în timp ce temperatura lichidului ce-mi aducea aminte de cacaua cu lapte din copilărie s-ar apropia de cea a areului răcoros de după ploaia de azi noapte, aş ridica în grabă toarta cănii şi i-aş sorbi conţinutul.