nu mai ştiu

Mi-e scârbă de lumea ce mi-am creat-o,
Mi-e groază de univesul meu!
Mi-e lehamite să mai greşesc,
NU ŞTIU.

Mi-a golit stomacul durerea,
Mi-a izbit imaginaţia nepăsarea,
Mi-a atacat globalizarea celulele.
NU ŞITU.

M-aţi minţit,
Mi-aţi violat inocenţa,
Mi-aţi furat intimitatea,
M-aţi dezvăţat să iubesc,
Mi-aţi impregnat inima cu ura voastră.

ŞI EU NUZ MAI ŞTIU SĂ TRĂIESC.

Degajat

Asta e tot ce-a mai rămas din idealul meu de iubire...

Credeam în contopirea astrală,
dintre un bărbat şi o femeie,
cum epidermă trece de epidermă
într-o clipă eternă.

Am rămas cu acea senzaţie caldă,
Uşurare a valurilor de sânge
ce traversează vene.
Uşoară apăsare, sau tare,
lehamite, dezgust provocat,
de-un corp transpirat.

Visam la momentul în care unul
respira pentru doi,
şi împreună ating într-o clipă
aceiaşi idee,
şi nu mai există eu, tu.

Am rămas cu usturimea buzei
muşcate de pasiune,
urme de compasiune,
în inimi neîmpărtăşite.

Da, recunosc că mi-e dor...

Să nu credeţi cioburi,
că dupa răsărit,
şi zile calde, zile dulci,
zile cu gust de buze de tine,
de piele de tine,
de fire de tine,
de atingeri de tine,

va fi vreodată uşor să stingi furtuna.

OS

O idee
care printr-o ciocnire de evenimente
a devenit materie,
şi-şi spune cu mândrie de mii de ani
omenire.

*

Curcubee...

Aer, nări, popice
Totul împletit cu spice.
Ura despărţirii,
la marginea simţirii.

Lângă mugurii de ianuarie,
Ne zabtem în curcubee
colaterale.

Îmbrăţişare

Pe drumul unde soarele-răsare,
Nu dimineaţa.
Ziua-n amiaza mare.

Unde cortul se-amestecă cu marea.
Iubirea cu uitarea.
Mâine cu ieri,
Iar mâna mea cu-a ta.

Crimă şi răsplată

Abuzăm împreună,
imaginile clare de lună.

Ne inspiră mirosul de tutun,
inspirăm aburi de bere.

În pat la tine se cramponează noaptea
sânzienelor pedofile
pe care ÎNTODEAUNA le iau cu mine.

Nu rabd să nu fiu izbită
în cornee de lumina reflectată
de celulele epiteliale
ce-ţi acoperă faţa,
de firele brunete
ce-mi mângîie dimineaţa.

Nu te vreau acum,
Şi nu te vreau nici mâine.
Nu te vreau nici măcar pentru mine.
Te vreau să fi.
Te vreau să văd.
Că nu-s singur în decor.

File din jurnalul Florii-Soarelui

Floarea-Soarelui nocturnă,
Nu trăieşte-n turmă.

Nu se complace
cu seminţe
bea sevă de pământuri
supradilatate
din universuri neexploatate.

Se hrăneşte cu noapte
şi hârti de CARTON
îngropate
de oasele
gorilelor detoxifiate.

Când vrea să zboare,
găseşte o cometă
n-alege orice planetă,
îi place abisul
seminţelor de ceară.

Îi place gustul dulce
al berii servite în timpane
sonore şi multicolore.


Trăieşte-n întuneric
dar preferă roşul
macilor subdezvoltaţii
pentru opiu.

De pe cetate vede marea
înghesuială a zebrelor
pe traiectoria de lansare
a găluştelor globale.

Îi plac animalele şi ceaţa
dar atunci când culege mătreaţa
fibronilor de struguri
din viile vibraţiei cuneiforme.

În finalul unei zile încărcate
adoarme cu burta sub carte.
Uneori e pică, alteori ghindă.
Mulţumită sforăie în simfoni
nedezlipite de hidrogenul mării.

Peisaj urban

Şoaptele pilite,
Prin nopţi,
trenuri,
vagoane nedormite.

Cuvintele scrijelite
Sub bănci
lemnul
crud din cartiere împuţite.

Dorinţele
desluşite
sub ceaţă-ndurătoare
oroare-n ochi
când te-am părăsit...

Durere pe buze
Flacără
variante
peluze
aristrocrate săruturi
în zori.

culori întinse
variabil
pe pânze sihastre
de oraşe
capse-
le gecii de piele
îmi lasă urme
sub pleoape
neplânse
metale grele.