24 mai 2011

O singură întrebare



Aceasta ţi-e creaţia?
E tot ce ai mai bun?

O plapumă verde-aşternută,
Pe creste de pietre şi văi,
Plesnită la încheieturi
De oceane albastre,
Toate învârtite dup-un sferoid?

A, le-ai mai populat îmi pare,
Cu zeci de mii de necuvântărore.

Şi ce-ai lăsat în urmă, care,
Deşelate de orice păsare,
Cu minte considerată nefolositoare,
Care se vaietă în neştiinţă,
Şi copleşiţi de neputinţă,
Se iau la trântă cu munţii,
Violează mări, descărnează câmpii,
Îşi înfig ghiara veninoasă
În tot cei incapabil de-a vorbi?

Aceşti copii ai nepăsări,
Ai tăi să fie oare,
Ori şi-au creat cu bună ştinţă lumea,
De care-acum se tem,
Şi-o calcă în picioare....

16 mai 2011

Editorial "Lazăriştii"


Cu gând de vacanţă...

Odată cu filele din calendar, ne dăm şi noi ochii peste cap şi găsim acolo aproape singurul gând, care se agită într-una, gândul la vacanţă. Cum scăpăm de ultimele teze, ne luăm ultimele note şi ne corectăm mediile, ne loveşte aerul dezmorţit de mai şi parcă aşa frumos se face afară pe zi ce trece...

FELICITĂRI, MULŢUMIRI, ÎNCURAJĂRI...
A trecut un an (şcolar) plin, în care am trudit cu toţii, dar din care am ieşit (sper) cu fruntea sus. Fiecare sfârşit de an aduce şi despărţiri, elevii claselor a XII-a, care sunt deja prea mari pentru băncile micului nostru liceu, ne vor părăsi, noi (redacţia) le ţinem pumnii la BAC şi le dorim DRUM BUN mai departe. Mulţumim (mult, mult de tot) celor care au avut „curajul” să scrie, şi mai ales celor care au făcut-o conştiincios şi regulat (mulţumim Georgiana Boţa). Iar, dacă „toamna se numără bobocii”, acum e cazul să ne numărăm diplomele şi sperăm că vor fi multe, de aceea îi felicităm (ce mai, ne dăm jos pălăria) pe cei care ne-au reprezentat la diferitele concursuri, naţionale şi internaţionale, şcolare şi chiar sportive, în special olimpicii.

CU GÂNDUL LA VACANŢĂ, DIN NOU...
Bun, vin vara şi vacanţa (împreună, de mânuţă), pe asta am lămurit-o deja şi sunt sigur că v-aţi făcut planuri de vacanţă. Mi-aş permite să ghicesc : dormim, dormim mult, până pe la 12 amiaza dacă se poate, apoi mai batem o minge, ne mai bălăcim în scăldătoarea comună ( a se citi „Ştrandul Municipal”), în cel mai fericit caz vizionăm un film sau mai deschidem o carte şi seara dăm o raită prin oraş pe unde mai facem unele altele (pe care din motive etice nu mi-e permis să le enumăr). Da, probabil unii merg la ţară, unde, cu mici modificări, scenariul e acelaşi, sau veţi aştepta toată vara şi vă veţi face planuri pentru călătoria aia în Grecia de la sfârşitul lui august... m-aş bucura să văd că am greşit.
Sunt conştient că nu scriu editorialul revistei „Practic casa şi grădina”, dar totuşi mi-aş permite luxul de a vă prezenta câteva oportunităţi de petrecere a timpului vostru liber şi aşa rahitic, schilodit, asmatic şi prea limitat. Dacă nu aţi afalt încă, anul 2011 este Anul European al Voluntariatului, aşa că puteţi, dacă încape în agenda voastră, să strecuraţi cel puţin o acţiune de voluntariat. Informaţii puteţi găsi la Centrul Unic de Voluntariat Comunitar Oradea, str. Primariei, nr 42, sau vă puteţi interesa la sediile diferitelor ONG-uri (RUHAMA, ALMA MATER ALAPITVANY, ECOTOP, Caritas, SOS DOGS, AIESEC etc) , sigur vă vor primii cu plăcere, informaţii găsiţi cu duiumul, cred că ştiţi unde (pe net). Dar poate vă place natura, excursiile, călătoriile intră în „arealul” pasiunilor voastre. Cel mai simplu, luaţi o mână de prieteni, vreo două corturi şi evadaţi (redescoperiţi România – “Land of choice”), destinaţiile sunt practic, nelimitate. Daca sunteţi mai solitar, sau aveţi carenţe la capitolul organizatoric, puteţi să bateţi cu încredere la uşa comunităţilor care sunt şi ei, iubitori de natură, Comunitatea Scout-iştilor Orionini, Speocristal, Cercetaşii României sunt doar câteva oferte. Apropo de destinaţii, dacă vă place şi muzica un pic, nu ar trebui să ocoliţi ARTmania (Sibiu, 12-13 august), Samfest (Satu Mare, iulie), Stufstok (Vama Veche, 21-29 august).
Cinefilii ar fi recomandat să facă o escală la TIFF, în Cluj-Napoca, pe la începutul lui iunie. Pasionaţii de carte sigur vor fi încântaţi de SCHIMB DE CĂRŢI, LECTURI URBANE şi CENACLU NOCTURN (vezi facebook). Internauţii, creaţi-vă şi dezvoltaţi-vă un blogg, se caută o comunitate de blogg-eri orădeni. După ce vă dezlipiţi de ecran, puteţi încerca un sport, nu muşcă! Pictura, fotografia, obiectele hand-made vă ţin la cote maxime creativitatea chiar şi în vacanţă şi cine ştie, cu puţin talent, dăm de Picasso - varianta bihoreană (cu toate up-date-urile la zi).
Variante sunt multe, dacă aveţi răbdare să verificaţi presa dimineaţa (ia între 20 şi 30 secunde) poate veţi descoperii alte evenimente tentante. Ideea e să mergeţi, sunt zilele vieţii voastre şi ar fi păcat în septembrie să priviţi înapoi şi să ziceţi : „...da’ când o şi trecut, că io n-am apucat să fac nimica”. Aş vrea să fiu echitabil, dar sincer nu-mi dau seama ce aţi putea să pierdeţi, de câştigat, pe lângă cunoştiinţe, prieteni, renume şi aptitudini adăugaţi voi ce vreţi.


Vacanţă gândită s-aveţi!

Arsuri de soare mediteraneean...


Albastre şoapte
Tremură sub coapsele coapte,
De reflexia-n apă,
A razelor mediterane.

Tremur de valuri anatoliene,
Albastru întins, cuprin sub gene,
Universul în molecule,
Adună spume.

Dor, fără nume în lume,
Călătoreşte călare-n cercuri,
Universe convexe,
Cuprinse-n molecule complexe.

Cândva credeam în apa mării,
Apoi m-am înecat.

Încă mai cred în apa mării...

Anunţ : Caut oameni de calitate!


Dacă ar exista o publicaţie destul de complexă pentru gusturile mele (ceva cu paginile încărcate de proză şi poezie contemporană, nişte filozofie, puţin ocultism, poate şi urme de S.F., performanţe sportive, dresaj canin, călătorii şi grădinărit)sigur şi-ar găsi loc acolo şi anunţul meu. Dar, cum un asemenea mozaic informaţional, pare coborât dintr-un film S.F., practic, anunţul meu, la fel de absurd, nu va fi publicat niciodată.
Cum ar suna un anunţ ce nu va fi publicat niciodată? "Atenţie! Caut oameni de calitate!". Normal, privind, chiar şi superficial acest anunţ (trebuia să precizez clar de la început că detaşăm acest anunţ de orice câmp semantic al anunţurilor matrimoniale), orice om cu scaun la cap s-ar opri asupra termenului "calitate". Cine poate stabili dacă o persoană este sau nu "de calitate"?Eh, atât timp cât nu există o secţie CTC care să verifice "calitatea" persoanelor, o să îmi permit (câtă nesimţire, aşai?) să delimitez criteriile ce definesc o persoană de "calitate" (în opinia mea, proprie şi absolut personală).
Mi-e greu să precizez exact momentul în care am simţit imboldul de a filtra categoria oameni "de calitate" din rândurile plebei. Probabil imediat ce am constatat existenţa unor oameni care au ceva de spus, dar nu ţin cu tot dinadinsul sau nu sunt remuneraţi ca să o spună (aşa că din start, categoria profesională a politicienilor a căzut, cu excepţiile de riguare). Probabil că am descoperit această categorie în momentul în care am constatat că există doar anumite persoane cu care poţi conversa pe marginea altor subiecte decât vremea de afară, telenovela xzy, români's talentaţi sau rezultatul meciului de aseară de la opt jumate' (nu mă înţelegeţi greşit, iubesc sportul, dar fotbalul comercial mă exasperează), sau viaţa amoroasă a pseudovedetelor. Poate că această categorie am descoperito odată ce am început să frecventez biblioteci, anticariate şi cafenele ieftine, deşi aceste spaţii nu îţi garantează prezenţa unor oameni "de calitate", peste tot există şi rebuturi...
Cel mai sigur, mi-am dorit să desprind acestă categorie de restul, când am dat peste tot felul de grupuri, cluburi, asociaţii de oameni, extrem de diferiţi şi complecşi, dar cu cel puţin un interes comun care, acţionează, să zicem "pro-activi". Adică, pe lângă faptul că au ceva de spus, şi cunoştiinţele necesare pentru a susţine ceea ce spun, nu expun pe taraba din faţa blocului ceea ce deţin, ce tind să-şi caute persoane asemenea lor (excepţie : solitarii), şi să acţioneze în direcţie "obiectului" lor.
Mda, cam ăştia-s oamenii de calitate. Deci, se oferă careva?

11 aprilie 2011

Nedefinit (neterminat)


Plimbat indecis prin viaţă de vîltoare,
Un nimeni prin vapori incandescenţi, moare.

Urme albastre de umbre
I se preling uşor pe tâmple.

Calcă jarul moale ce tremură în valuri,
Sub afumatele şi stinse idealuri.

10 aprilie 2011

Azi nu e nimic special


Ce e azi?
Azi e pur şi simplu una din zilele alea în care parcă ţi-e lene şi să te întorci de pe o parte pe alta în pat, chiar şi să ridic capacul la veceu sau paharul plin pe jumate' cu mai multa spumă decât bere. Genul acela de zi din viaţa ta pe care o vei considera pierdută până la urmă fără rost, dar pe care abia aştepţi să o sfârşeşti.
Azi treci printr-unul din momentele alea gen : "Mmm..no, şi?", adică îţi dai seama că fiecare îşi vede liniştit de propria lui pită' şi de propriul lui ansamblu de organe genitale şi că până la urmă niciunu nu dă doi bani pe tine cum nici tu defapt nu dai vreun ban pe ei.
Azi e una din zilele alea în care ai o revelaţie filozofică şi constaţi (căscând probabil) că oricât de mult te zbaţi pe nămolu' ăsta de Pământ, până la urmă tot sub cei 3 metri cubi rezervaţi fiecăruia ajungi.
Azi îţi dai seama (din nou!) că ai avea cel puţin enşpe' chestii, unele neimportante, altele slab importante şi câteva foarte importante de făcut, dar pur şi simplu nu te poţi apuca de nici măcar una dintre ele pentru că în străfundul imaginaţiei tale cam bolnave şi înecate de alcool, toate aceste "chestii" alcătuiesc un ghem, un mototol bine compresat şi aparent indeşirabil.
Azi, normal e ziua în care eşti singur acasă. Şti că n-are rost să-ţi suni prietenii (de beţie, ieşeală, ăia care îţi plâng pe umăr, ăia cărora le plângi pe umăr, ăia de îţi cer împrumut sau pe cei care fac cinste), indubitabil dorm. Tu nu dormi? De ce nu dormi? Pentru că celulele tale nervoase or fi considerat că cele 5-6 ore de somn le-au fost arhisuficiente pentru a se odihni în vederea unei zile atât de importante cum e astăzi.
Şi da! Azi, azi cu siguranţă e ziua aia în care constaţi cât de singur eşti în viaţa ta. Cum nu ţi-a mai călcat nimeni pragu' de câteva luni, aşa că nu prea mai eşti dornic să primeşti pe careve pe şantierul sufletului tău. Nu de alta dar poate se dărâmă vreo schelă şi-i pică' în cap, nu că asta ar constitui o pierdere,dar totuşi, accident la locul de muncă...Şi îţi dai seama că ţie imposibil să îţi închipui cum ar putea rezista lângă persoana ta cineva mai mult de o lună, suportând să asculte cum debitezi tu acele legături ilogice dintre lucruri, fenomene şi persoane. Şi azi ai un flash, te vizualizezi la 60, singur într-o garsonieră cu pereţii ca de afumătoare,doar tu şi vreo 2-3 pisici (sau "câini pe baterii" - a se citi bichon- cum se poartă mai nou în apartamente), măzgălind după bunul plac şi vechiul tău obicei, tastatura computerului cu amestecul acela de celule moarte, transpiraţie şi grăsimi de pe degete, în tentativa de a lega trei cuvinte cu sens unul de celălalt.
Azi, într-adevăr viaţa ta se va schimba!

8 aprilie 2011

m-aş juca de-a tu şi eu


M-as juca de-a culori si cuvinte,
Dar rimele nu-mi intra in minte.

M-as juca de-a tu si eu,
Dar de unu' singur e greu.

M-as juca de-a plecatu' intr-o vara,
Dar n-am bani nici s-ajung la gara.

M-as juca de-a statu' la soare,
Dar e periculos cu atata poluare.

M-as juca de-a socializarea,
Dar e dureros sa constati, nepasarea.

Asa ca ma joc doar eu, in fine,
De-a idei amestecate cu sange in vine.

5 aprilie 2011

ABSTRACT


URLU DUPA LIBERTATE!!!!

Ma intind pe iarba cruda sub cerul impuns cu stele, alunecati-mi lacrimi de sub pleoape, duceti-va in van, departe, aici nu mai e viata, nu mai este, moarte, nu mai sunt eu, nu mai esti tu, nu mai e lumea, e LIBERTATE!


Sub un stejar secular, doi creatori cantau un vals. Din interior culegeau note, una cate una, sunetele aranjate, declansau furtuna. Erau fericiti, zambeau, cantau.

La marginea lacului un creator, se onduia pe vant usor, din interior dicata fiecarui tendon svagnirea, fiecarui muschi vibratia, declansa furtuna. Era fericit, zambea, dansa.

Intr-o dumbrava luminata, vreo cinci, cu pensula-n culoare inmuiata, din interior dictau dungi pe verdele din frunze, portrete de ninsoare desenau pe soare, decalnsand furtuna. Erau fericiti, zambeau, desenau.

Pe-un platou de stanca, o figura stramba si alta ranjitoare, lucitori, din interior, jucau in raze scene de visare si declansau furtuna. ERau fericiti, zambeau, jucau.

Si unul mai sus urcat pe munte, in mana cu un carbune, scria randuri randuri de lini si puncte, gandea si lega idei de vant in propozitii, versuri de glod asezate in pozitii declansau furtuna. Fericitul ingandurat, zambea, privind la ea, scria.

Si ploua in Paris...

4 aprilie 2011

CFR


Pe-un peron de gara,
Uitata,
Intr-un capat de tara.
Cu-o tigara in coltul gurii,
O halba-ascundea urma arsurii,
Lasata de scrumul negru pe lemn,
Mai trage un fum, asteapta un tren.

Ne-am aliniat toti pe peronul din gara,
Savuram printre gingii viata amara.
Ocaziile vin, pleaca cu trenul,
Frumoase, triste, nu-si stiu genul.

Mai prinzi cateodata un tren intr-o halta,
De data asta halba îi-e goala,
Seuită la tine, acum ochii sunt goi,
Atunci inima-ngheaţă ş-o arunci la gunoi...

Puntea (Varianta 1)

De-ar sti ce putere zace in ei,
S-ar ridica in randuri si randuri,
De rebeli,
Cu forta inzecita,
Ar darama, ierarhia asta ruginita!

De-ar deveni constienti de aremele
Ce le poseda, de la viata ar face,
O luna greva!
Si-ar ridica,fruntea
Din noroaie, droaie de minti lucitoare.

De-ar simtii puntea dintre universe,
Imaginare, fictive, terestre, maiestre,
Ce-o invart,
Pe-un deget, usor,
Ar darama rigiditatea, ar zbura de zor.

31 martie 2011

cantec de speriat copiii (experiment)


Vreau să desenez,
Dâre de zambete pe perete,
Cochete,
Pline de urme de ghete.

Să fac o excursie
Până-n cimitir,
Noi, tonți,
Și-o sticlă cu gin.

Vreau să mă lansez pe orbita,
Eu și o vaca  elegant zdrobită,
Să te trag de mână-n căruță,
Să-notăm pân' la luna finuță.  .

Și mai torn un curcubeu,
În cazanu' cu suflete,
Mai îndes niște simfonii celebre,
Între urlete.

Colectionez degețele negre, degerate,
Cu ele vom defini picturi abstracte.
Și iarăși mă dau cu bicicleta,
Să m-avânt pân' la soare să-i fur soneta.

Azi ne intersectam în sensul giratoriu,
Doar noi, mortu și convoiul,
Jucăm monopoli pe cosciug,
Înca un teanc de bere sa iau,acuma  fug.

11 martie 2011

Doi, unu...


V-am văzut ieri împreună,
Eraţi voi,
Eraţi doi.

Am obervat cum vă ţineaţi de mână,
Eraţi voi,
Eraţi doi.

Vă sărutaţi, la o masă aşezaţi,
Eraţi voi,
Eraţi doi.

Zâmbeaţi în simbioză, deconectaţi,
Eraţi voi,
Eraţi doi.

O masă-n colţ ocupam eu,
Zîmbeam încet, ateu,
Doar eu şi fumul de ţigară,
Visând la o gară...

8 martie 2011

I HATE to fall in love...


Mi-e dor de o idee.
Îmi amintesc ce nu am trăit, în timp ce amintirile le mototolesc în colţul întunecat al minţii. Mi-e dor de o imagine pe care am creat-o şi pe care mi-am proiectat-o în tine. Pari potrivit pentru acest post. Suportul frumos al ideii mele. Zâmbitor, cu ochii activi-căprui, cu buzele groase şi părul negru-îngândurat. Aşa cum eşti tu, evadat din monotonia acestui peisaj, mi-ai părut potrivit pentru o proiecţie. Iar vorbele tale, detalii incontestabile te-au conturat ca un bun interlocutor. Calităţi, poate mai ai şi altele native pe care, preocupată cu proiecţia mea le-am ratat. Un punct în plus pentru umor, întodeauna se pune un punct pentru umor. Ş, cu siguranţă, un PUNCT mare pentru spontaneitate, adica m-ai ca luat prin surprindere (crede-mă e greu).

Aşa se îndrăgosteşte orişicine? De o imagine proiectată, creată de către sine pe un fundal care-i convine mai bine? Poate că sună prea teoretizat, fără niciun flutur în stomac (fără fluturi, fără dat la raţe).

Concluzie : cred că m-am îndrăgostit ...

25 februarie 2011

Celule de februarie II


Se scurg din ceruri
Vorbe-nfrigurate,
E aproape Marte,
Dar primăvara e departe.

Se scurg din ceruri,
Albe coroane
E-aproape Marte,
Îngheţ, în felinarul de aproape...

Celule de februarie


Frig
E rece-n glas şi în vise,
Închise.
Trist
Se scurge in cer neaua,
Mai albă.
Fulg
Se învârte din cerul gri,
Şi se izbeşte.
Lovit
Citesc melancoli,
Prin ferestre.

5 februarie 2011

Neînțelegere


Asasin și stupid mă închin,
În fața unui închipuit
destin.
Așezat cu fața în josul
vremii,
Culeg roadele durerii.
Pur e cel ce nu-i
pătat
încă de-al lumii păcat.
Din nimicul absolut s-a desprins,
am zis,
Întins în josul timpului,
scurgerea sângerie
a vinului.

4 februarie 2011

Un vis.


Trecuse de ora amiezii dogoritoare...
Asfaltul era inca incins si mirosea..dar eu ma plimbam agale, pe dale.
Am deschis timid ca deobicei usa pub-ului si pret de cateva clipe nu am vazut decat niste contururi, pana ce ochii mi s-au obisnuit cu intuneriul incaperii. Muzica nu se auzea prea tare, dar era probabil vreo balada rock romaneasca din timpuri stravechi.
M-am asezat la prima masa libera din fata mea, nu faceam mofturi la locuri. Chelnerita s-a apropiat plictisita de mine...
- Ceau. Cu ce te servesc?
...Trasaturile fetei ii erau bine accentuate, parul lung, saten in valuri, ii era stingherit de stransoarea unui elastic jerpelit ce-l tinea strans intr-o coada. Mainile ii erau albe si scriau nervos intr-un carnetel de note, sau poate o agenda mai veche, miniaturala, cu un pix albastru cu pasta, de genul celor cu 1 leu de la magazinele chinezesti. La picioarele scaunului era trantit si singur un rucsac military-style.
- Sa va aduc un meniu? S-a interpus chelnerita intre ochii mei si imaginea pe care tocmai o decriptam.
- Nu. O cafea cu lapte fara zahar e de ajuns.
... Se vedea concentrat pe randurile ce curgeau din varful pixului, tragand din cand in cand, absent, din tigara ce-i fumega dintre buze. Fumul se impletea armonois cu aburii cafelei fierbintii ce se intindea linistita intr-o ceasca la amrginea mesei. O cafea fierbinte intr-o zi torida de vara si doi ochi albastri. Doi ochi albastri ce s-au ridicat ganditori din refelxia foii mazgalite si au privit intr-ubn punct imaginar, aflat undeva in spatele peretelui ce se sprijinea de fundatie langa masa mea... O clipa s-au abatut din necunoascut si atunci i-am furat...
... Avea un cort cumparat de cativa ani, dar aflat intr-o stare exceptionala, se vedea ca nu-i trecusera prea multe ploi pe sub nas. Am luat si cortul impreuna cu cei doi rucsaci mari si plini, in mare parte cu pachete de Kent si doze de Tuborg, cateva haine si niste conserve, doua-trei carti, i-am pus in spate si am coborat amandoi din tramvaiul 3R la statia de langa gara. Caserita ne-a privit un pic sictirita cand am cerut 2 bilete pentru primul personal care pleaca din gara. Cand am urcat in vagon ne-a intampinat mirosul acea jegos, vechi, melancolic si plin de aventuri din CFR, care spunea iar si iar mii de povesti...
... Era deja seara cand am calcat, stramb cei drept (ceea ce mi-a provocat o durere de glezna pentru 2-3 zile), pe peronul din halta. Plamanii mi-au fost violati de aerul curat, crud si imbibat cu mirosul rasinii coniferelor. Jur imprejur erau doveziile erogenezei alipne, asa ca am luat-o linistit, la pas, pe cararuie. Apoi am inceput sa urcam, sa urcam in timp ce aerul zgarcit la altitudinea aceia, se racea si se rarefia si... nu am mai coborat niciodata.

28 ianuarie 2011

Cuvinte scrise la beţie pline de nonsensuri şi aberaţii II


Lăsaţi-mă nebun în lumea mea. Luaţi-vă ţara şi lumea şi terra şi tot ce vrea pizda voastră. Luaţi-vă găurile negre din suflet în spinare şi mere-ţi pe ele călare. Călăriţi-le până în Singapore sau Athos că tot o laie e. Tot o ceată de netrebnici şi imbecili suntem. Luaţi-vă gîndurile aurite îngrăditre de piscinte şi zbraţi cu elicopterele voastre până în străfundurile subconştinţei. Asupriţi-vă dorinţele. Sentimentele. Grija. la nesfârşit. Asasinaţi-vă omenia. Distrugeţi visul din voi. Mutilaţi-vă. Mă jur că nu-mi mai pasă. Lasă. Să vă iubească viaţa ca o curvă grasă şi libidinoasă. Sfăşiaţi-vă jos aripile dacă vreţi să vă scăldaţi în noroi şi flegmă la nesfârşi. Ăsta-i iadul infinit. Să devi un ipocrit prins în spiţele propriei rotiţe mecanice, creată inventată, studiată, declanşată de mâna ta dreaptă. Tăiaţi-vă elanul, lăsa-ţi deoparte planul. Să se ducă toate unde or fi ştiind şi voi deveniţi mai imbecili decât nişte copii. Nişte sugari, dar nu de sfârcuri ce de clişee gîndite de alţii pentru mintea voastră. Ignoranţilor. Daţi-vă cu capul de pereţi să vă informaţi că mai şi doare. Păcătoşilor. Rugaţi-vă să vă doriţi ce nu aveţi nevoie, să trăiţi doar cu televizorul, berea şi prezervativele sparte. Să vă mutaţi curul din ce în ce mai mare între maşini şi calculatoare. Să fiţi păziţi de încălzirea globală ce v-ar topi slănina ce vă umple cutia craniană în locul a ceea ce oameni peşterilor foloseau şi-l nmeau creier.
Temeţi-vă de frica pe care v-aţi creat-o. De lumea pe care v-o proietaţi. De distrugerea pe care i-aţi programat-o. Omorâţi viaţa pe care v-aţi chinuit atâta să o băgaţi în voi.

22 ianuarie 2011

"ceva dragut"

Mi-am propus sa scriu ceva dragut, ceva asa, roz si pufos, si plin de floricele ;i auriu, cu stelute mici albe si inimioare...
Pe dracu'...
Adica sunt nervoasa la culme. Si crede-ma. Am multe motive.
Primul ar fi ca tocmai am observat că nu am pus diacritice în prima parte a textului. Sorry.
Alt motiv ar fi faptul ca nu's băiat. Urăsc să fiu fată. Serios. M-am săturat de chestia asta până peste cap. Pe lângă dezavantajele de ordin fiziologic (dureri menstruale, adio pipi don picioare, epilare dacă nu vrei să se uite lumea la tine ca la zoo), vin cele de ordin sentimental/psihologic/mental sau cum vrei să o iei. Adică fetele plâng! De ce plâng fetele! Plâng din orice tâmpenie! Degradează însăşi natura plânsului. Băieţii plâng de circa 2 ori în viaţă (cu mici excepţii), când se despart de prima lor iubită şi când îşi îngroapă mama. Adică plâng cu un motiv. Un motiv adevărat. De asemenea băieţii sunt competitivi, foarte competitivi, dar joacă cinstit, nu-şi scot din joc adversarii prin bârfe nefondate. Băieţii ştiu să facă bani din orice, ştiu să meşterească, câştigă milioane de euro dacă se apucă de fotbal. Băieţii folosesc doar jumătate din timpul necesar unei fete pentru a obţine aceiaşi bicepşi. Băieţii nu trebuie să poarte bustiere când aleargă, findcă nu le flutură nimic. Nu trebuie să-şi vopsească nici unghiile, nici părul, nici să poarte tocuri de doăşi' de centimetri. Şi aşa mai departe.
Totuşi sunt nişte excroci. NU TOŢI! Unii dintre ei, dar din păcate marea majoritate dintre cei pe care i-am întâlnit. Aceia care preferă să joace WOW decât să bea o bere, aceia care au impresia că nu trăiesc dacă nu fumează nişte iarbă, aceia care se îmbată din două pahare şi vomită ca nişte porci. Şi ultimii, dar de loc cei din urmă, afemeiaţii, care se împart în două categorii, afemeiaţi care te fac să te simţi fericită şi afemeiaţi care te fac curvă. Cei care sunt galanţi şi curtenitori, până şi cu femeia de servici şi cei care fut tot ce prind într-un club. Băieţi care vorbesc mult, mult, foarte mult despre ei şi cu precădere despre "cuceririle" lor. Băieţii care se scuză când nu au erecţie sau când "se termină" prea repede, de parcă ar fi săvârşit un păcat capital.
La fel ca şi Dante, în cele mai adânci străfunduri ale Infernului i-aş arunca pe trădători. Acele persoane în care ai investit mult. Nu bani, da, dacă îi aveai, probabil îi investeai şi p'ăia. Persoane în care ai investit sentimente, mai rău, vise. Persoane pe care pur şi simplu le-ai crezut. În care pur şi simplu ai crezut. Şi ca la un joc de noroc, ai dat tot, tot. Ok, că apoi te-au aruncat, că te-au ignorat, n-ai ce să le faci, dragoste cu forţa nu se poate, ai plecat capul ai regretat şi ai mers mai departe. Asta e. Dar când s-au întors şi au pretins să distrugă şi ce nu îi privea. Şă distrugă ce ai reuşit să creezi pe ruinele lăsate de ei, asta a fost de-a dreptul un ciocan în cap. Topor chiar, când s-au milogit în faţa ta, ţi-au cerut îndurare, le-ai dat-o şi te-au "lucrat" pe la spate mai rău decât într-un film porno de 5$.
Îi mai urăsc şi pe Zburători, ce te ademenesc cu vorbe întortocheate şi surâsuri încadrate de gropiţe. Ei nu promit, nu cer, dar după ce-ţi dezvăluie privirea te simţi dator să le oferi. Îi urăsc pe nesiguri, complexaţi până în măduva oaselor, care aruncă cu noroi în ceilalţi, doar pentru a nu risca să fie ei pătaţi. Care pretind că ştiu cerul şi pot marea, dar defapt se lasă muşcaţi de primul păianjen. Cei care n-au încredere în oamenii care-i cred, în oamenii care ar fi gata să-i ia cu ei în lumea lor, ci îşi pleacă supuşi, urechile şi creierul către vorbe de prisos. cei pentru care dreptatea lor e mai mare decât oricare altă dreptate din lume.
Aşadar, am scris ceva foarte drăguţ. Am descris urmele calde ale ghiarelor ce mi-au străpuns sufletul şi carnea. Dar nu-i voi uita niciodată pe amicii, cei pe care-i poţi chema la o bere, cei care te primesc cu plăcere în echipa lor de forbal, cei care nu se ruşinează să-ţi mărturisească că încă "n-au făcut-o" şi că tocmai s-au îndrăgostit de colega din a treia bancă, care ar ieşi oricând la un concert şi ar merge cu cortul la munte. În cinstea lor, să bem!

4 ianuarie 2011

Re...


Permite-mi să-mi iau aripile din dulap,
Să-mi scot visele de sub pat,
Să-mi pregătesc ochii pentru o altă călătorie,
S-ascult făclia.

Lasă-mă să-mi reciclez ideeile,
Să-mi adăpostesc timpul vagabond,
Trebuie s-aştept să-ncolţească clipele,
Şi-o să-mi reîncarnez dorinţele.

Eşti gata?
Ia-mă de mână,
Păşeşte atent,căci nu ai armură...

5 decembrie 2010

Tăcere!



Încă aş mai putea scrie,
Cuvinte, cuvinte o mie,
Le-aş suipa, le-aş trânti de pereţi
Să se sfarme,
În cioburi, fulgi şi rame,
Nu pot să tac,
Mă dor cuvintele pe creier,
Haotic,
Se-nvârte-o horă moartă-n
Jurul meu,
O nebunie de-un minut,
Cuvinte,
Se-nvârt,
Sunt suliţă şi scut.

Picuri de sânge


Mă simt ciudat,
Sângele îmi musteşte încă de păcat,
Sunt totuşi bucuros,
Căci am ales s-aleg ceea ce-a fost.
Mă simt pătat şi totuşi liber,
Dar tot mă rătăcesc şi sper,
E-o farsă-a vieţii,
I-atât de dulce,
Un strop din pelinul ei
Mi-ajunge.

Un ultim joc


Un ultim joc,
Murdar, de noroc,
Dorinţa-i dictator suprem,
Şi frigul din oase trişorul.
Un ultim joc,
La atât te chem,
Poate,
La acestă mână,
Eu sunt învingătorul.

Vise,ţeluri,idealuri...


Gânduri, în rânduri dezordonate,
Se-adună toate
Blestemate!
Suflu, chinuitor şi arid,
Pe gât alunecă încet
Ca un acid.
Durerea răzbate din măduvă,
Se răspândeşte-n sânge,
Îmi invadează creierul.
Golit din nou de tot ce am,
Sărman de vise,
În culise mai creez
Idealuri!.

Urlu,
Si încă mai cred că el
Poate mă aude,
Sunt cuvinte fără rând,
În sufletul meu este doar scrum si fum.

Alerg,
Şi încă mai sper că pot ajunge
La marginea lumii,
Sunt vise fără astâmpăr,iar
În sufletul meu este doar scrum şi fum.

Visez,
Căci visul e ultimul dar,
Ce mi-a rămas,
Mă încăpăţânez în prostie şi,
În sufletul meu este doar scum şi fum.

29 noiembrie 2010

Ceva de buzunar


Dezorientat,
Un gând se plimbă pe tavan,
Dar e în van,
S-a dus aproape-un an.

Nehotărât,
Fuge pe-un câmp un balaur,
De aur,
Dar se topeşte-n cântecul de graur.

Tristă,
Se-aruncă-n vale-o apă,
E udă toată,
Şi cade şi fuge-nceată.

30 octombrie 2010

aproape



Alerg în şosete pe autostrada viselor fără pereche, de sus îmi zâmbeşte nebună doar luna, jumate', că-n clendar i-aproape noiembrie, aproape....
Atât de aproape am fost, ne despărţeau câteva şoapte, aproape...
M-alint pe străzi cu fagure şi felinare, lucruri banale îmi ies în cale, precum tramvaie, abc-uri,taxatoare de parcare. Nu mă mai zgâriaţi pe urechi cu vobe deşarte! Îmi sângerează timpanul şi pe limbă simt lacrimi aproape la fel de amare ca pelinul, aproape...
Pasul întortocheat şi ochiul derutat, dar visul limpede, agăţat în minte nimic nu-l sfarmă, nu-l deşartă din covata gândurilor, a timpului şi a simţurilor. Calc pe parchetul străzii fără margini, în mine ţin încă ascunse imagini, nu prea se văd, ci doar le simţi, aproape...
Acum mă mint să scap, mă detaşez şi zic că-s aproape departe, aproape...

14 octombrie 2010

Din copilărie (II)...



Cobor pe-o fâşie de lună pe mal de mare şi mă spăl cu stele pe picioare. Am coborât ca să observ, cum migrează oceanul, cum norii mângăie nisipul.
Închid ochii şi văd lumină, şi scot pe nări basme şi fluturi. Ating cu palma o piatră albastră şi în dată se sfarmă şi zboară cât colo în trap un pur sânge arab. Înot în munţii şi urc pe mare, mă scald în raze bine rumenite de soare.
O frunză se ridică şi zboară încet spre creangă, se anină şi fulgi din pămnt se cern spre cer. Un colţ de lună mă mângie pe obraz, îi zâmbesc şi pe ochi îmi ies nuferi albi.
Nimic nu-i real, e-o fantezie, aventură ca viaţa în sine. Există zâne şi stele , pe pleoapă adorm şiraguri de mărgele, există inorogi şi pheonix şi iele, totui real în minte şi-n vene.